Să nu alerge poezia înaintea faptei

   S-a întâmplat să nu mai compun în ultima vreme, deși au stat atâtea lucruri pe marginea sufletului, gata să îl prăbușească. E mai ușor să ascult o piesă electronică, fără versuri, superficială ori cum ai dori să o numești, lăsându-mi gândurile să zboare decât să iau un pix negru și sa apăs, să tai, să vărs cafea sau lacrimi pe marginea jurnalelor.   E o așteptare generală să ne maturizăm abandonând "prostioarele" de tipul scrisului, sincerității și principiilor morale. Deciziile proaste se materializează imediat, cu zgomot, iar cele bune mult mai greu și sunt mereu înghesuite într-un colț-de sfaturi nedorite, de tot felul de oferte menite să te schimbe, să rupă ceva din tine ca să fii și tu rupt.    Eu nu cred ca te poți vindeca de scris. Azi mi-au ars degetele așa cum o face și inima, chiar dacă pare foarte cumințică; m-am întins după cuvintele pe care nu vreau să le organizez, am recitit pagini în care adunasem atâta convingere necenzurată ...

   Aș vrea să îi spun zâmbetului meu că nu mă supără corespondența lui cu sufletul. I-am găsit scrisorile sub gropițe-e vina mea că nu știe să le ascundă?-și le-am citit, indiscretă și  grăbită. Le-am împăturit cu grijă, ca nu cumva să rup vreo bucată și să adăpostesc rămășițele sub scuza lașă a imperfecțiunii.    Buzelor le-am cerut să fie ele însele și parcă au progresat un pic. Au început să zică "Da", "Nu", și lucruri mai îndrăznețe, cum ar fi liniștea. Le-am certat când căutau refugiul într-o teoremă și le-am promis că, dacă vor fi cuminți așa cum s-au temut mereu să fie, vor rămâne neatinse de pesimism și de înșelare.    Ochilor le-am pretins să-și dilate pupilele mai des și să nu se rușineze când o fac. Izbăvirea nu se află în fuga de trupesc, ci în recunoașterea nevoii de frumusețe, drag și detaliu. Le-am întărit și dreptul de a-și ridica sprâncenele și de a deveni strălucitori numai când sunt sinceri.    Am vrut doar să îmi ...

   În ultimul an de facultate, viața ar trebui să semene cu o linie izoelectrică, să fie lină, perfectă, înțeleasă până la ultimul amănunt, iar eu să fiu marinarul cu visele adormite. Să nu mă tulbure nimic, să nu mă atingă nicio intensitate, să respir regulat.    Câte căsuțe cu experiențe  ar fi trebuit să bifez până la 24 ani? Care e punctajul necesar pentru a merge pe drumul ales  de inima mea? Mă voi muta, din nou? Voi fi eu vreodată un om resemnat?          Marea decizie e aceea de a lăsa credința să perforeze pielea aspră a rațiunii. De fiecare dată când mă tem de timp și îl cert, ceva îmi aduce aminte de Creatorul lui, de Cel Căruia Îi pasă de secundele mele. Și apoi mă liniștesc și sper și reascult  "The fat of the land" (The Prodigy, 1997) .     Albumul acesta mă transformă într-o turistă ce străbate străzile Indiei purtând o geacă de piele. Revin la el ori de câte ori vreau să-mi amintesc de mine în...

Nu-mi pot aminti de tine decât o singură dată; După aceea, îmi voi aminti ultima amintire a ta. De-ar fi dreaptă această lege, Te-aș vedea diluându-te în orizont; Cu fiecare zi ce-ar trece,  Ai înceta să fii iluzie și gând. De-ar fi dreaptă această lege, Ai cântări mai puțin în fiecare noapte; Și așa, ușor, te-aș arunca spre astre,  Să le înveți pe ele furtuna din ochii tăi. Inspirația muzicală: Marina and The Diamonds-"Electra Heart" Sursa fotografiei

Adie un vânt de nemurire, Purtat pe aripi transparente, Iar neguri, cunoscute mie, Vor, deodată, să se îndrepte. Cred că voi rămâne trează Și voi afla darul pregătit De mâini mărețe și fără de păcat; Îl voi atinge și nu o să se spargă, Căci inima mea a învățat să fie pradă Fericirii ce-o prinde de picior. Sursa fotografiei

   Permite-mi să-ți spun că familiaritatea nu e fadă, așa cum ți-o închipui. Ea are o aromă exotică, ce lasă cicatrici sau semne de frumusețe pe unde trece. Ai fi gustat-o dacă mergeai în cizmele altcuiva, uitând de proprii pași?    Permite-mi să demontez, pas cu pas, decorul lucios în care ai înghesuit ce aveai mai de preț. Dacă ai fi mezina unui împărat absent, te-ai strecura tiptil în fiecare odaie a palatului. Nu ai începe cu singura amenajată pentru tine; parcă nu îți vine să intri, parcă e prea pe măsura ta și ți-e teamă că nu o meriți. În schimb, vei forța orice zăvor nepotrivit, iar eu nu o să te strig, nici nu o să te opresc. O să te las până ajungi la adevăr, pentru că așa ești tu, preocupată de ceea ce începi sau începe pentru tine. Și știu că ai nevoie să auzi fericirea spunându-și numele cu voce aspră și să atingi mâinile mântuitoare, să te convingi că încapi în rana din mijlocul lor.     Pe firul nedumeririlor o să ajungi în locul ...

De-aș fi Tu, Cu tot cerul la îndemână, M-aș zgârci un pic Și nu aș irosi minuni de dragul celor Ce nu știu să rămână. Ce înseamnă pentru Tine o simplă fremătare, O pânză sfâșiată sau un vânt de încurajare? Mai puțin decât pentru omul  Ce înghite marea pentru a stinge altă mare. De-aș fi în pace doar o zi, Aș auzi îngerii și sfinții râzând De dorințele-mi fără petec. Cu blândețea lor, Mi-ar îndrepta gândul bezmetic, Iar eu aș deveni o bătaie în minus La porțile uzate de întrebare. Sursa fotografiei

   Uneori, filosofia trebuie scuturată de pe umeri. Uneori, e bine să îmi înalț genele fără să mă întreb dacă freamătul lor lasă în urmă praf de înger sau de frânghie destrămată. Să iau în palme doar ce pot cuprinde. Să calculez doar ceea ce poate fi strecurat în tabele. Să mă bucur de mirosul cafelei. Să cânt  Primadonna (Marina and The Diamonds) , învârtindu-mi o buclă pe deget. Să recitesc pagini de jurnal, pagini despre zile în care nu datoram fericirea nimănui. Să îmi întind mâna spre Dumnezeu și să închid ochii. Să încordez ceasul mecanic, de teamă să nu rămân fără timp. Să râd ca Sharon Osbourne, preț de jumătate de oră. Să îmi amintesc de ceea ce mi s-a spus cândva-că nu va trebui să fac zgomot pentru a fi remarcată.    Întrebările nu mai merită zbuciumul meu. Ele trebuie alungate într-un colț și învelite în propriile voaluri. Într-o zi, se vor întoarce supuse, flămânde, cu răspunsurile pe brațe. Sursa fotografiei   

Aș putea să diluez strălucirea din privire, Să ascund surâsul în pumnii rușinați, Să las dramele lumii să-și dezgolească umărul Și să-i răpească frunții dorul de visat. Aș putea să fug la marginea căutărilor, Să simt parfumul mării în noiembrie, Să învelesc inima în șapte valuri Și s-o ghidez, sceptică, înainte. Aș putea să mă scufund în cea mai lungă noapte; Din trup și suflet să păstrez doar o aripă, Din crezuri să scriu o formulă matematică, Din așteptări să fac rațiune finită. Aș putea fugi oriunde: La marginea valului, Pe muchia șansei  Sau a timpului, Însă nu m-aș putea ascunde De strălucirea ce-mi vestește infinitul. Inspirația muzicală: Marina and The Diamonds-"Froot" (Acoustic) Sursa fotografiei

Solii s-au întors, frânți de-a lor menire; Etenul meu nu mai veghează peste tine  Și nici fluturii nu mai poartă Ceruri răsturnate pe aripi. Cu un praf de gheață, cu altul de foc,  Am vrut să opresc timpul din joc, Dar visele mele de nemurire Au luat a îngerilor fire. Noaptea de granit e ascunsă-n stele căzătoare, Privesc lunga îndoială din a lor alunecare, Cu ochi mari, de dor, Cu ochi mari, de întrebare. Al meu răspuns n-a mai ajuns. A fost nedemn? A fost răpus? Ori destrămat într-un apus? Alți zori mă cheamă, alte zări Vor cerne în suflet albe uitări. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Is it happiness" Sursa fotografiei 

Feminitatea se eliberează din scrin. Frunzele cad de pe crengi, umplându-mi ochii de seva-mi rănită. Diminețile cu aromă de cafea detronează nopțile măsurate în jarul întrebărilor. Sensul pe care speram să-l cuprind în brațe s-a transformat în cale, rătăcire și revenire. Nu mai caut eternitatea în oameni care nu văd în mine nici măcar o posibilitate imediată. Nu mai scriu poezii despre străini. Nu mai am timp să cos aripi celor care nu vor să se înalțe. Știu că sunt pe drumul cel bun pentru că mă dor tălpile și sufletul. Credințele mele mă ghidează pe cărări înguste, spinoase; cărări de jertfă și de luptă. Visul nu e destinația, că însăși călătoria; visul meu e atât de puternic, încât nicio negură albastră nu-l mai poate minți vreodată. Inima mă apasă pentru că se află în mâinile Sculptorului. Sunt convinsă că ne naștem cu sufletele sferice, de diamant. Suntem imaculați, dar inexpresivi. Avem nevoie de dălți, de pierderi, de iubiri arse, de înfrângeri și reconstituiri pentr...

Sunt singură, pe vârful stâncos, învelită în apus și în vânt de primăvară. Adâncul prăpăstios ce mi se întinde în față îmi șoptește vrăji albastre, încercând să-mi frângă umerii într-o resemnare străină de mine. Chipul mi-e scăldat de lacrimi docile, ce nu încruntă sprâncene, în timp ce sufletul mi se zbate sub plămâni, nereușind să-mi taie respirația. Trăiesc momentul zero al vieții mele, acela aflat la mijlocul infinitului, iar tâmplele mele știu că își vor găsi odihna alegând doar una dintre bucle. Am alergat spre această culme cu tălpile arse și cu ochii stinși de nesomnul renunțării. Nu-mi doream să sar în gol, ci să-mi deschid cuferele plumburii și sa arunc toate amintirile chinuitoare. Voiam să le aud ecoul strivirii, pentru a mă asigura că au murit până și fantomele dezamăgirilor. Am simțit cum tu, cel ce mi-ai curs atâta timp prin vene, te-ai desprins de sufletul meu, iar alunecarea ta a fost așa reală, încât aș fi putut s-o măsor fizic. Nu-ți cer să-mi înapoiezi po...

Mirosul rânced de speranță Mă înfioară Și mă ridică deasupra tuturor Imposibilităților Și a nedreptăților. Simt pulsând un sânge tare, Cu gust fin de provocare, De biruință Și credință În frumosul existențial, Ascuns în nimicuri mărețe. Înțelepciunea îmi va fi sfetnic blând, Voi păși pe câmpuri visând, Voi fi ușoară și vie, Cu sufletul cald de bucurie, Cu lacrimi de rouă pe pleoape, De mine voi fi mai aproape. Voi închide ochii în zbor, Voi desena fluturi pe-un nor Și voi ascunde-n clipa neînțeleasă Bucățica de cer pentru mine aleasă. Sursa fotografiei

Ah! s-a spart oglinda! Dar nu plâng, Nu, căci avea o pată, Pe care n-am putut s-o curăț vreodată. Ce dacă s-a spart oglinda? Nu pot eu să-mi cumpăr alta? N-am eu vânt și zbor și rouă, N-am eu zâmbete și iarbă Și încredere în soartă Și un strop de armonie ascuns, parcă, într-o cutie? Mai contează cioburi goale Când vezi razele de soare Împletindu-se în lacuri, Într-un ritm păstrat de veacuri? Și toate zilele rupte Mai pot oare să te-nfunte Când te culci în flori mărunte Și-ți lași sufletul să cânte? Sursa fotografiei

Iubirea adevărată...e parte din Iubirea Universală. Ea vine în sufletele întregi, demne, pregătite. Își găsește cuvintele, își cunoaște traseul, își respectă ființa. Își știe secvența complementară, e echilibrată, într-o continuă metamorfoză spirituală. E curajoasă, deplină, răbdătoare. E lumină si lumânare, e sursă și combustibil, dăruire și dar. Vorbește prin fapte, se împlinește numai sub cununi, e roditoare și eternă. Se înalță, rămâne aprinsă sub furtuni, crede și înțelege. E taină infinită, temelie solidă, joc și înțelepciune, adânc mister înaripat, vis și izvbăvire. Ea e însăși esența lucrurilor, scopul suprem al fiecărui strop de rai născut pe lume. Cine să se mai teamă de durere când o odă pură aleargă deja pe urmele firii mele regenerate?  Sursa fotografiei

Nu stiu sa ma alint sau sa flutur din gene. Nu sunt dulce si adorabila, nu-mi plac tiparele, nu ma lupt cu popularitatea. Nu am curaj si tremur la fiecare pas pe care-l fac. Nu stiu  sa ma strecor sub pielea cuiva. Ar insemna sa mai impovarez inca un om cu indoielile mele. Nu pot zambi mereu. Oare cum reusesc altii? Au gasit toate raspunsurile? Au cunoscut Adevarul? Sau e un simplu reflex? Nu fug de lupte, doar victoriile fug de mine. Printr-un miracol sau, poate, blestem, sabia mea ramane vie. Nu ascult trupe, ascult doar suflete similare. O privire e de-ajuns ca sa-ti spuna ca traiesc acea muzica. Nu detin nimic, sunt doar un anticariat mobil. Nicio umbra n-a fost vindecata de timp. Nu cred in viitor, pentru ca dilemele prezentului imi depasesc limitele. Nu-mi pot opri inima atunci cand incepe sa simta ceva. Nu sunt rationala si sfarsesc in cioburi. Tot eu le repar mai tarziu. Nu ma a...