Să nu alerge poezia înaintea faptei

  Probabil că suntem Doar piese într-un caleidoscop cu lumină îngustă. Capetele sunt închise; Fizica nu ne mai vizitează de mult Și noi nu o întrebăm ce mai face. Nu ne mai știm culorile, S-au amestecat în oglindă și pe retină; Am început să semănăm atât de tare Încât am uitat cum era când ne vedeam sfărâmați Într-a lumii prinsoare. Sursa fotografiei

Ochi de căprioară  rănită, Durere mascată,  Glezne deșarte,  Teamă de toate. Inima-i blândă, Carne-i plăpândă,  Tăcere naivă,  Înălțare fictivă. Flaut de tei Pe spinarea ei,  Mitologic deformată De frumusețe și artă. Sublimă renunțare,  Arzătoare chemare; Descurcă-i dintre fiori Măcar atâtea flori Câte lacrimi a pierdut Când a dansat cu lupi. Vindecă-i tremurul,  Aruncă-i destinul În râuri stătătoare. Curmă-i tăcerea, Zdrobește-i puterea,  Pe-un vers o așează Sub un gram de soare. Căprioară rănită, Pe veci fugărită De gânduri pustii Și de-amintiri vii; Roagă-te nopții S-alunge focul sorții Pe alte pământuri,  Departe de păduri. Sursa fotografiei