Să nu alerge poezia înaintea faptei

   Un împărat avea un secret: era chel. Nimeni nu știa acest lucru, cu excepția slujitorului de încredere, aflat în dreapta sa. Acesta era un om blând și bun, dar povara destăinuirii stăpânului său îi apăsa umerii, ca o vină și ca o jale. După nopți nedormite, găsi o cale ce i-ar fi putut aduce alinare; merse în cel mai îndepărtat colț al pădurii regești, săpă o groapă cât el de adâncă și se strecură în ea. Acolo șopti, la urechea pământului reavăn și umed: "Împăratul este chel." Se ridică ușurat, cu inima liberă și mulți ani trecură până când din locul acela ieși un copac, din ale cărui ramuri a cioplit cineva un flaut. Dar flautul nu era un simplu instrument, condus de degete măiestre, ci avea propriul glas, care răsuna până în depărtări: "Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel..."    Când aud oameni spunând că și-ar dori să fie din nou copii, eu mă gândesc la povestea ac...

   Nu știu să negociez cu timpul,  Dar aș încerca să-i vorbesc unei secunde. Aș vrea să-i aud fâlfâitul ascuțit când greșesc, Să construim împreună ziduri între cereri, Să le despărțim pe cele rele Înainte să prindă rădăcini în adâncurile mele. Poate că secundele ar ști limbajul lui Și m-ar ajuta să-i înțeleg gesturile sacadate; Aș întinde eu mâna pentru el, Să-i dau ce caută cu nerușinare, În ceasul meu umbrit de o mirare. Inspirația muzicală: The Prodigy-"Charly"  (multe revelații s-au petrecut pe melodiile lor, oricât de improbabil ar părea. Basul acela nu pare să simtă trecerea anilor.) Sursa fotografiei

Lasă-mă să cresc în jurul întrebării; Eu îmi revendic dreptul să mă înșel, Căci învăț să fiu a necunoscutului stăpână, Dar nu mă pot supune răspunsului scris de propria-mi mână. Un "dacă" ți-aș da ție, pentru proteste, Un altul ar adăpa orele nopții; Iar eu, făr-un notar care s-ateste,  Aș săruta subtil obrazul sorții. Și știu că anii par amenințare, Ei cer să mă îndrepte, cu mult sârg, Dar eu mai am un "dacă", Bătrân ca Întruparea,  Ce mă trezește și-mi spune că-i flămând. Sursa fotografiei

De-ar ști cuvântul  Că se va pierde înainte de a fi rostit, S-ar arunca direct în faptă, Cu riscul de a părea nesăbuit. Unde să-și caute chinul Gândul născut spre a fi irosit? Ce loc l-ar tortura mai aspru Decât sufletul prea laș pentru a fi cinstit? Inspirația muzicală: Hooverphonic-"No more sweet music" Sursa fotografiei

Nu știu ce voce îmi spune Că, la orizontul perseverenței, Se află renunțarea,  Dorindu-și să fie găsită mai devreme. Lângă ea, rătăcirile delirante S-ar scufunda în voaluri albe Și n-ar mai trebui să ne prefacem Străinii unor inimi deja gustate. Inspirația muzicală: Hooverphonic (with Orchestra)- "Mad about you" Sursa fotografiei

Mă tentează, uneori, răzbunările duioase; Aș vrea să joc și eu un teatru al amânării mincinoase, Să am o voce mai subțire Și să-ți răspund prin puncte de suspensie. Să mă traduci pe muchia dicționarelor roase, Iar când apuci să mă înțelegi, Să-ți spun o altă povestire. Păcatul meu e că nu-mi stă în fire Să-mi schimb dorințele-n orbire. Sursa fotografiei

  În ce ți-ai învelit minunile interioare? Ți-e teamă ca, atingându-le,  Să le prefac nemuritoare? Îmi place să mă cred de negăsit, Când alții îmi știu mai mult de-un sfert de ghicitoare. Sursa fotografiei

Nu-mi pot aminti de tine decât o singură dată; După aceea, îmi voi aminti ultima amintire a ta. De-ar fi dreaptă această lege, Te-aș vedea diluându-te în orizont; Cu fiecare zi ce-ar trece,  Ai înceta să fii iluzie și gând. De-ar fi dreaptă această lege, Ai cântări mai puțin în fiecare noapte; Și așa, ușor, te-aș arunca spre astre,  Să le înveți pe ele furtuna din ochii tăi. Inspirația muzicală: Marina and The Diamonds-"Electra Heart" Sursa fotografiei

  Probabil că suntem Doar piese într-un caleidoscop cu lumină îngustă. Capetele sunt închise; Fizica nu ne mai vizitează de mult Și noi nu o întrebăm ce mai face. Nu ne mai știm culorile, S-au amestecat în oglindă și pe retină; Am început să semănăm atât de tare Încât am uitat cum era când ne vedeam sfărâmați Într-a lumii prinsoare. Sursa fotografiei

   Inima e o balerină cu talia învelită într-un centimetru, suspendată în neant, în balansul perfect al descumpănirii. Un străin, mereu cu chip de umbră, îi măsoară frăgezimi nenumite, calculând șansele de a i le frânge. Din trei încercări, ar pierde măcar două, căci pielea înghețată știe a simți dezamăgirea înainte să se întâmple.    O balerină ce se abandonează piruetelor infinite, destrămând frânghia primordială, scuturând mâna deja nesigură a bărbatului, așteptând să treacă al șaptelea val al mării iernatice și anume cel izbăvitor.    Inima e o Matrioșkă răsturnată, în care s-au cuibărit toate ale lumii. Cu buze strânse, cu ochii mari, dar fără steluțe, cu freamăt de libelulă albastră, cea mai firavă încăpere cardiacă își dilată pereții translucizi.    Poate că, dacă m-aș răsuci încă o dată, aș ajunge, pe firul de mătase, până la chipul umbrit și l-aș cuprinde cu furie și impulsivitate, ca să văd dacă e oglinda arderilor mele. " ...

Nu-i vina ta că ești grăbit Și-mi tulburi zmeul adormit; E vina ta că ești încet, Mă lași cu zmeul treaz în piept, Când știi că-mi trebuie un infinit Ca să-l văd iarăși fericit. Sursa fotografiei

   Scuză-mă străine, te grăbești? Eu te privesc de parcă te-aș cunoaște, dar să știi că ochii mei se prefac. Ei nu te văd, ci văd prin tine, lăsându-se înecați în adâncuri nenumite, de azur și lavă. Așa că, atunci când te întreb "Ești aici?", să-mi ierți miopia sufletească. Prea mult am visat ca să știu cum să-mi întrec visul.     Și mie îmi plac nesfârșirile. Oh, nu mi-ai spus acest lucru? Înseamnă că l-am citit eu undeva în vârful degetelor tale sau în rodul unui pom străvechi. Rod de dor, dor de rod...    Nu, nu te mai ascunde într-o pubertate întârziată. Nu știai că mă grăbesc? Ca și tine, străine, mă grăbesc stând pe loc.    Mâine voi fi tot aici, dar voi fi oare aceeași timidă cu puseuri îndrăznețe? Sceptică nu voi deveni, dar voi mai avea eu timp pentru necunoscuți? Cine va răsuci minutarul pentru mine și va îmbrăca într-un rost întârzierile? Sursa fotografiei

Tu ai ceva adânc,  De copil lăsat pe pajiște fără răspuns, De jar și primăvară timpurie, De grabă și așteptare prelungă, De fugă și de încremenire mândră. Ceva adânc și încă necuprins, Ceva al omului pătruns de vis, Al zilei ce a trecut Și al tăcerii ce doare  Mai mult decât oricare alt cuvânt. Așa îmi vorbea un gând, Când eu voiam să-l uit pe pajiște,  Ca pe-un copil fără răspuns. Inspirația muzicală: of Verona-"Fleurs de la lune" Sursa fotografiei

   Dacă aș putea întoarce timpul, aș reveni la clipa în care am cunoscut un om anume, la acea zi plină de semnificații, care părea regizată de o mână sfântă. Cum de și-a amintit Dumnezeu de pasiunea mea pentru detaliu, dar a uitat să-mi dăruiască imaginea de ansamblu?    M-aș întoarce și aș schimba totul. Aș evita acel loc și acel om și aș rămâne un suflet fericit. Ori m-aș apropia tiptil, cu pași lucizi, și mi-aș imprima pe chip așa-zisa inaccesibilitate ce mă caracterizează. Ori l-aș prinde de guler pe străinul respectiv și l-aș întreba de ce s-a rătăcit pe calea mea. L-aș privi până ar ameți și ar fi nevoit să-mi spună adevărul.    Clepsidra nu e mâinile mele și nu am cum să rescriu povești. Pot doar să cred că există un rost al fiecărei experiențe, că sunt și eu mai mult decât o fărâmă pe un Pământ mișcător. Inspirația muzicală: Years & Years- "Toxic" Sursa fotografiei

Să-mi dai Nici mai mult, nici mai puțin,  Decât un foc ascuns în gheață lucitoare,  Decât un pas sigur de dansatoare, Un dor ca al chitarei spaniole, O promisiune fără de scăpare. Să pleci Dacă vocea îți tremură a nehotărâre, Căci nu știi să arzi de drag asemeni mie. Recomandare: Goran Bregović-"Underground tango" Sursa fotografiei

   Eu și Paradisul ne căutăm de ceva vreme. Eu mă grăbesc, strecurându-mă printre frânturi ale altor lumi, el mă urmărește ca o baladă neascultată. Purtăm același portativ cu 6 linii, însă notele nu mai ajung la refren. Îmi sunt atât de cunoscute începuturile, suspendările, amânările... Aproape că mă rușinez pentru că am desenat o cheie Sol cu mâinile mele.     Eu și Paradisul ne-am găsit, de câteva ori. Într-o zi a Inimii, am dansat pe orbita altei planete. Am împărțit irizațiile electrice și misterul, așa cum nu aveam dreptul în aceste timpuri. Și eu, eu am rămas cu o pană din aripa Zburătorului întârziat. "Looking back, my past It all seems stranger than a stranger." Lana Del Rey Lana Del Rey-"Freak" Sursa fotografiei

  În rai, totul era cânt și bucurie. Îngerii își fluturau uriașele aripi, care n-au cunoscut vreodată neputința. Ce știau ei despre înfrângere sau amânarea amară? Ochii lor astrali nu se închideau, pentru că nu aveau un întuneric de care să se ferească.    Dansau cu grație printre dorințele muritorilor, încercând să le cuprindă cu penele subțiri. Unele erau atât de arzătoare, încât nu-și găseau refugiul nici în cer, nici pe Pământ. Altele erau nedemne și, cu toate acestea, se împlineau.   Era o distanță prea mare între piatră și orizont, așa că nimeni nu mai ținea numărătoarea solilor pierduți. Resemnarea cuprindea neînțelesul, transformând sufletele de speranță obosită în colivii.    Un singur înger a coborât din cerul dulce, orbind pe cale, pentru a opri destrămările interioare. Nu avea o inimă, însă își scutura aripile de la capăt la altul al lumii, strigând deznădăjduit: "Să nu deveniți de plumb, să nu deveniți de plumb..." Inspirația muzic...

   Dacă m-aș putea transforma într-un instrument, aș fi violoncel. Aș fi extrema stângă într-un cvartet, nota cea mai gravă, silueta cea mai apropiată de feminitate. Aș avea culoarea vulcanului mocnit și coarde lungi, încă nedescoperite. Aș fi rezonanță și intensitate, ideal și chimie întrupată.    N-aș adormi în ecoul aplauzelor, ci în mine însămi. Aș purta sub pleoape "o supunere mută, care se întâlnește adesea la caracterele pline de pasiune"(Thomas Hardy). Mediana lumii m-ar ocoli și mi-ar cere să-mi șlefuiesc viziunile. Dalta compromisului mi-ar sta aproape în momentele de îndoială...    Aș fugi spre clipa următoare, dar gleznele nu-mi mai aparțin. Timpul a devenit o întrebare roșcată. Inspirația muzicală: Jesse Cook-"Closer to madness" Sursa fotografiei

Înainte, Tindeam spre perfecțiune cu brațe mici, Ardeam pe altare nezidite,  Eram ofranda visului anacronic Și preoteasă a secilor amânări. Acum,  Cuvântul se întrupează, Iar concretul și întrebarea adorm la același piept. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"Cola" Sursa fotografiei

Tălpile mele nu reușesc să afle o singură cale a sufletului împărțit între teama de Sine și cea de lume. Mă pot izbăvi doar îmbrăcându-mi zbuciumul într-o liniște externă, capabilă să-și reverse sacrul prin vitraliile mele profane. Acest refugiu în puritate se poate înfăptui doar la ora 5 dimineața . Nu cunosc moment mai copleșitor decât cel dinaintea răsăritului, când doar o fărâmă de orizont prevestește lumina, în timp ce noaptea își împrăștie ultimele farmece. Chiar la limita dintre întuneric și primele irizații roșcate, se află o dungă de cer, intensă și profundă ca un sunet marca Depeche Mode. În albastrul ei nedefinit și unic sunt scrise toate secretele începutului și sfârșitului, pentru a-i salva pe oameni de eterna și ucigătoarea retrospecție. Ajunsă sub acest spectru feeric, nu-mi mai amintesc nume, dureri, dezamăgiri. Nu mai știu nici măcar să plâng. Plumbul din suflet cade pe nesimțite și aripile înnodate de atâta neputință se desfac încet, astfel încât vindec...