Să nu alerge poezia înaintea faptei

Te vreau fără aureole, Cu multe semne de întrebare, Cu mâini rebele în căutare, Născute, parcă, într-ale mele. Cu golul și cu fremătarea, Roadele mele cresc mai dulci, Iar dorul, subțiindu-și calea, Scobește un umăr ca să-l culci. În locul fără de pereche, Ușor, am deveni risipă; De-am fi aduși pentru o clipă, Să legăm rosturile cu taina. De aceea curge înțelepciune, Pe frunți fără aureole; Iar timpul nu mai are nume De grec răpus printr-o minune. Inspirația muzicală: Jesse Cook-"Double dutch" (1. Cât de frumos a trecut timpul peste chitaristul meu drag, Jesse Cook! M-a cucerit cu un singur cântec,  "Closer to madness" , cu parfumul lui de noapte roșcată. 2. Violonistul Chris Church se află sub aceeași stea a intensității.) Sursa fotografiei

   Pot să îmbrac apărarea din copilărie, să cred că voi îndepărta pericolele sau fericirile închizând ochii. Dacă mă încrunt și nu mai respir, nimic nu mă va răni. Totuși, nu există nicio metodă prin care să schimb hotărârea unui străin de a-mi deveni drag. Înainte să mă dezmeticesc, alunec într-o spirală care se naște în mine și sfârșește în neant ( dacă  sfârșește).     Cum începi să mă cuprinzi? În etape, în subcapitole și săgeți (să sperăm că am avut parte de un Cupidon cinstit de data aceasta): ceva fizic. Nu perfecțiunea, ci o frumusețe nefinisată, care să-mi fie atât de scumpă încât să nu o pot păta cu vanitatea mea. Știu prea bine cum se manifestă chemarea estetică în mine-oamenii încetează să mai aibă globi oculari; aceștia capătă "culoarea muzicii Depeche Mode" sau  devin prizonierii unei delimitări marine, ce se oprește brusc într-un defect fermecător; ceva sufletesc. Un entuziasm dintr-o altă lume, o energie și o pace, un imbold de...

   Cum de ai uitat că, Atunci când lași doi tineri să stea prea aproape, Le vei vedea sufletele amestecându-se în noapte? Cum de ai uitat să încui nevinovăția Și să pui de strajă ceva mai greu decât beția albastră A celor ce nu cunosc altă culoare? Chiar dacă Ți-ai fi amintit, M-aș fi prefăcut eu că uit; Și aș fi descuiat ușile grele,  Să fac loc fericirii și frâmântării mele. Sursa fotografiei

Îmi place atât de mult expresia "the other side". ''Meet me on the other side", "Take me to the other side", "We made it out to the other side". O viață întreagă am visat la acest paradis alternativ, aflat de cealaltă parte. Îl vedeam ca pe o seară de vară, scufundat în semiobscuritate și parfum de trandafiri. Vedeam îngeri care-și doreau mâini și oameni care-si doreau aripi, jumătăți de dileme și iubiri risipite ce-și câștigaseră dreptul la ființare. Tărâmul magic în care speram sa mă regăsesc rămânea un mister pentru mine, ascuns și intangibil ca a doua față a Lunii. Când am obosit călătorind și construind poduri ce se dovedeau a fi prea mici, am realizat că regatul prețuit se afla chiar în interiorul meu. De fiecare dată când am trăit ceva intens, profund, când n-am putut aduna în cuvinte minunea unei clipe, m-am aflat acolo, de cealaltă parte. Când mă întrebam, cunoșteam deja răspunsul, căci n-aș fi putut să mă îndoiesc de ceea c...

Frumusețea se transformă în întrebare când rămân cu jumătăți de iubire. Mă privesc în oglindă și văd tot jumătate. Lipsește ceva cu adevărat în reflexia mea? Ceea ce mi-au luat străini în drumul lor spre alte chipuri? Un Procust mincinos mă tot măsoară, însă de fiecare dată când încap în trup, devine sufletul prea mic. Spre ce frumusețe străină, opacă, moartă mă ghidează el? Aș minți dacă aș spune că esteticul aparține spiritului, în timp ce trupul e o amăgire. Sunt chimie și sentiment, nu pot zbura doar cu o aripă. Frumusețea dragă mie e un far aflat la capătul portului, împărțit între electricitate și magnetism.  Electric-Îi privesc fruntea înaltă și simt inspirația pulsând în artere. Chip strălucitor, care-mi trezește poezia prin imperfecțiunile sale. Nu voi iubi un om despre care nu pot scrie, de mii de ori, în mii de feluri. Magnetic-Violoncelist al inimii mele, ce eliberează muzica printr-o privire. Admirabil e cel ce-mi trezește ființa la viață, cel ce îmi de...

Observ, zi după zi, că viața e o succesiune de secvențe. Linia continuă a autostrăzii pare a fi înlocuită de stâlpii de electricitate, uniți fragil prin cabluri curbate. Existența n-a devenit un haos sacadat de clipe rătăcite, nu, căci divinitatea continuă să ghideze pași spre sensuri întrupate, ci și-a transformat dominoul în staționări prelungite. Revelația nu se mai prăbușește rapid, grăbindu-se să întregească un puzzle măreț; ea își încetinește dezgolirea astfel încât să-i pot gusta înțelepciunea din fiecare venulă. Traseul omului capătă forme seismice: unghiuri drepte, ceruri ascuțite, glezne frânte, argilă pătrunsă în nări, vânt secetos. A te plimba pe ambele fețe ale medaliei a devenit singura cale de cunoaștere autentică. Momentele neon sunt alte reinterpretări ale fericirii clasice. Ne-on. E de-ajuns să-l pronunț pentru a mă simți invadată de electricitate. Îmi amintesc o scenă dragă din copilărie; eram întinsă pe bancheta din spate a mașinii tatălui meu și priveam...

Sufletul meu nu poate trăi fără vreo admirație secretă. Cineva trebuie să fie acolo, sub umbra amintirii sau a visului, a netrăitului sau a semnului interzis.  Atașamentul poate fi înșelător, căci inventează calități și își construiește piedestale pentru a avea o înălțime de la care să se arunce apoi, dar fascinația e sinceră prin apelul său la concret. Domeniile ei se întind pestre trup, voce, gesturi, dar rămân neatinse de vulgaritate sau primitivism. Trupul este versul, rima, iar fascinația e capacitatea de a-i învia poezia. Anatomicul dezvăluie noi sensuri; linia mandibulei, expresivitatea bărbiei, omoplații ce par relicve ale unor aripi uitate. Farmece nebănuite izbucnesc tocmai din trăsăturile aspre; imperfecțiunea capătă forma desăvârșirii. Ați văzut vreodată degete strălucind în lumina răsăritului? Nu se ascundeau în ele toate fațetele tăcerii?  Melodia  ''Burning desire" (Lana Del Rey)  ilustrează cel mai bine esența fascinației. Unii s-ar îm...

Înainte de a citi, fii desculț. Ascultă  ''J butterfly'' , închide ochii. Spune-mi, nu ai dansa cu mine printre trenuri răzlețe? Kana se simțea încătușată de toate, voia să se elibereze, să plece...Se îndreptă hotărâtă spre gară, se așeză pe șine și își lăsă capul pe o parte, visând la viitorul ce îi va fi întrerupt de un țiuit și un zgomot metalic. Aștepta calmă, își irosise deja toate lacrimile, dorințele și regretele. Aștepta și atât. Undeva, la celălat capăt al căii ferate, Klaus își arunca ultima țigară. Era plictisit de viață, tradat de ea, furios pe oameni. Aștepta același deznodământ trist, stând în picioare, sfidând moartea. Disprețul luase locul resemnării în ochii lui. Soarele era însă pe cer, strălucind la fel de frumos pentru fiecare. O rază pătrunse și în ochiul sec al Kanei și îi făcu pieptul să tresalte. Se ridică și începu să meargă pe calea ferată. Tricoul negru și pantalonii scurți dispărură, lăsând loc unei rochii lungi, albe. Picioa...

Printre perdele negre, Vom căuta-mplinirea Tu și eu, complementari, În cuget și-n simțire. Vom dezgoli amurgul De orice suferință Și îi vom da ființă Necugetatei simbioze dintre noi. Vom fi divini, iubite, Când vom sigila aceste clipe Pe buze tremurânde Și pe-amintiri rănite. O să-mi săruți în zbor Clavicula-ngândurată, Iar eu îți voi scrie pe spate Adevăruri uitate. Vom fi eterni, iubite, Când vom ascunde-n cripte Bucuria pură De-a fi un singur vis. Și-n cerurile târzii, Vom pluti în neștire, Gustând oda regăsirii Împreună-două lire... Sursa fotografiei

-Ți-am cules semințe pentru grădina ta. Spune-mi, ai măsurat-o corect de data asta? Ai numărat fiecare pas? -Desigur, doar știi că sunt mereu grijulie când vine vorba de măsurători. -Știu, știu...Ultima dată, sosise toamna și noi încă mai aveam semințe. Chiar și păsările se săturaseră de ele. -Ce să fac dacă palmele mele sunt atât de mici încât se cuibăresc perfect într-ale tale? Nici tălpile nu-s mai vrednice. -Fie așa cum zici, rosti Adam surâzând. Asta înseamnă că, așa măruntă cum ești, ai pus totuși pas lângă pas cu seriozitate, nu? -Am pus. -Și nu te-ai oprit să atingi roua proaspătă? -Nu. -N-ai țopăit prin mijlocul florilor? -Nici pe departe... -Nu te-ai uitat tu la ''albastru''? -De ce râzi? Știu eu sigur că așa se spune. Dacă tu ai două zări albastre sub pleoape (nu uita că m-ai crezut când ți-am spus), de ce n-ar fi și veșmântul de deasupra noastră tot ''albastru''? ''Albastru'' se numește, să știi....