Să nu alerge poezia înaintea faptei

Ce era libertatea? O autostradă americană în amurg, pierdută în deșert. Un vânt dulce-amărui pe buze uscate, o privire îngustată de căutări. O eternă călătorie într-o mașină veche, roșie, o melodie Depeche Mode.  Ce este libertatea? Cerul violet, de toamnă. Electricitatea din măduvă, chimia din privire. Ceasul  meu mecanic, martorul mutărilor. Setea de frumos. Zâmbetul cu gropițe. Dorul de a iubi. Rujul roșu. Citatul cu numărul 887. Ecourile sintetice. Simt o liniște aparte, simt că am ajuns la mine însămi. Păsările negre nu-mi mai apasă umerii, teama s-a spart ca un val la marginea stâncii. Vreau să trăiesc o poezie, chiar dacă nu voi fi tradusă și înțeleasă. Nicio părere externă nu poate umbri visurile mele, căci nu mai sunt material pentru sculptori cu mâini tremurânde. În eden și în oglindă mi-am găsit confirmarea, în revers mi-am înțeles traseul.  Inspirația muzicală: Charli XCX-''SuperLove" Sursa fotografiei

-Ți-am cules semințe pentru grădina ta. Spune-mi, ai măsurat-o corect de data asta? Ai numărat fiecare pas? -Desigur, doar știi că sunt mereu grijulie când vine vorba de măsurători. -Știu, știu...Ultima dată, sosise toamna și noi încă mai aveam semințe. Chiar și păsările se săturaseră de ele. -Ce să fac dacă palmele mele sunt atât de mici încât se cuibăresc perfect într-ale tale? Nici tălpile nu-s mai vrednice. -Fie așa cum zici, rosti Adam surâzând. Asta înseamnă că, așa măruntă cum ești, ai pus totuși pas lângă pas cu seriozitate, nu? -Am pus. -Și nu te-ai oprit să atingi roua proaspătă? -Nu. -N-ai țopăit prin mijlocul florilor? -Nici pe departe... -Nu te-ai uitat tu la ''albastru''? -De ce râzi? Știu eu sigur că așa se spune. Dacă tu ai două zări albastre sub pleoape (nu uita că m-ai crezut când ți-am spus), de ce n-ar fi și veșmântul de deasupra noastră tot ''albastru''? ''Albastru'' se numește, să știi....