Să nu alerge poezia înaintea faptei

"Do you really want me to write a feminist anthem? I'm happy cooking dinner, in the kitchen, for my husband." Marina Diamandis    Îndrăznesc prea mult dacă mă apăr sub o lupă uriașă? Dacă în loc să-mi doresc un tavan opac, eu cer să fiu expusă, în detalii și diametre imperfecte, într-o vânătoare de verdict și iubire de secret, să fiu proiectată într-un iris de o culoare devenită laitmotiv?     Cum își găsesc unii locul trăind într-o altă formă? Aș putea și eu să îmi mint buclele, dar conștiința mea și-ar cere pigmentul înapoi. Și unde ar mai crește minunea dacă m-aș decolora pe cale? De mi-aș nega chemarea genului ? De-aș duce lupte acolo unde menirea mi-e de supunere, aș fi mereu neîntregită.    Nu pun diez în cafeaua de dimineață, însă caut alte semne în inima mea. Și când găsesc nedumerirea ondulată, nu încerc să o grăbesc sau, mai rău, să-i înțep curajul într-un punct. Îmi place să o trăiesc până la capăt, să văd unde ...

   La întrebarea: "Care e cea mai lungă așteptare pe care o cunoști?", eu aș ridica mâna și aș spune: "A mea." Nu m-aș rușina nici de istorie, nici de războaie, nu aș fi nici mai mică, nici mai mare decât înțelepții lumii biblice.    Astăzi, răbdarea cântărește mai mult decât în urmă cu două mii de ani. Drumul spre un țel nobil ori spre un adevăr personal , drumul spre Persoana care să-ți spună adevărul e mai întortocheat. Timpul are un alt timp, de trudă și de fugă. Și mă îngrozește, uneori, faptul că mă întâlnește avansând fără certitudini.    Acum, marea nu se desparte sub ochii mei. Nu am toiag, nici plăci de piatră pentru porunci; caut în alții sfințenia pe care nu o găsesc în mine și mă apăr de vina presupusă.    Nimeni nu mă va alunga dacă mă așez puțin pe mal, privind spre zări fără catarg. Mă voi chinui stând trează, pentru că nu vreau să fiu omul din spatele despicării apelor, lașul, cel cu o inimă îngustă în care înc...

„Be like ice, cold but beautiful.”  (Lana Del Rey). Acesta e motto-ul îmbrățișat de prințesele   cont e mp orane. Fii inaccesibilă, nu suna prima, nu zâmbi, nu privi, nu te îndrăgosti. Irosește-ți viața prefăcându-te și nu vei fi rănită.   Eu sunt la celălalt capăt al acestei credințe, însă par atât de rece...Nu știu dacă pistruii, ochii mari sau buclele mă ajută în acest sens, știu doar că vânturile mele polare ajung în sufletele celorlalți înainte să spun vreun cuvânt. Sunt o piesă Depeche Mode, una care trebuie prelucrată pentru a putea fi difuzată la radio. Am îmbrăcat o armură invizibilă pentru că am căzut în gol, de multe ori. N-am o avut o plasă de siguranță, m-am întâlnit cu vidul în forma lui pură. Nu l-am putut înlocui printr-un vis, a trebuit să accept că există colțuri de suflet în care a rămas un gol și atât. Îmi pare rău dacă sunt o fereastră opacă pentru alții. Am un spirit viu, pasional, ador diminețile si copiii, violoncelul și literatura. Știu ...

Motto : ''My life, it comprises,             Of losses and wins and fails and falls.''             Lana Del Rey Nu așteptați să ''mă maturizez''. Nu-mi spuneți că nu știu nimic despre viață, că sunt prea tânără, că mă voi resemna într-o zi. M-am întâlnit și eu cu nedreptatea, am purtat vina unor greșeli ce nu erau ale mele, mi-am văzut porțelanul ființei frânt fără vreo explicație. Iubirea mea s-a reîntors mereu în căsuța poștală, de parcă ar fi fost nedemnă pentru oamenii cărora le-am trimis-o. Nu o dată m-am simțit ''respinsă în trup și suflet''(Paulo Coelho). Am auzit prea des că aș fi incompatibilă lumii și destinată suferinței, datorită fragilității, idealismului și naivității excesive. Unde ar fi salvarea mea? În educația aceea fatalistă, fals protectivă, ce mă sfărtuiește să adopt o atitudine glacială? Ar trebui să cred tot ce mi s-a spus...

Dacă aș fi fost un trandafir, probabil că aș fi ofilit în mâinile celui care m-ar fi cules. Nu m-aș fi bucurat că am fost aleasă, nu m-aș fi răsfățat în palmele lui, nu mi-aș fi dăruit parfumul petalelor. Aș fi ofilit de teamă că iubirea mea catifelată ar fi prea ''prea puțin'' sau de cea a abandonului. M-aș fi întrebat dacă nu cumva ar trebui să fiu vreo păpădie, m-aș fi rușinat de spinii tulpinii mele, în timp ce-mi adunam ginagășia într-un strop de rouă. Oare cum ar fi dacă toți trandafirii ar muri în buchete, de teamă că sunt inferiori lumii, lăsând frunezele de ferigă și hârtia creponată să împrăștie farmec? Am trăit cu senzația continuă a tălpilor străine ce se strecoară sub ale mele, încercând să-mi fure sensul, unicitatea, dreptul la iubire. M-am simțit ca o frunză pierdută în vânt, ce nu deține nimic și poate fi înlocuită de o alta, la infinit; ba chiar am crezut că divinitatea și-a permis să greșească aducându-mă la viață. Mi-a fost așa greu să mă d...

Pentru mine, Puritania e un regat spiritual, acel nivel existențial în care nu mai încap temeri, îndoieli și dezamăgiri. Aici nu se naște nimeni, iar populația e alcătuită doar din oameni care AJUNG. Fiecare are propria lui cale și fiecare are un loc pe tărâmul acesta, însă drumul e atât de greu, încât mulți renunță chiar înainte de a li se deshide poarta. Aș fi străbătut de mult tunelul, dacă nu mă împiedica cealaltă Andreea, cea care se teme de propria umbră și ar fi în stare să-și petreacă întreaga viață ghemuită, doar pentru a nu mai fi rănită din nou. De aceea, mă simt nevoită să-i amintesc anumite lucruri de al căror adevăr se îndoiește: în greacă, "andreas" înseamnă ''bărbat", așa că mă aștept să te ridici la înălțimea numelui. Păstrăm secretul referitor la mersul pe bicicletă și la abilitățile tale sportive. :) Voiam doar să-ți spun că ai experimentat curajul înainte de a învăța cum se scrie, deci n-ai decât să-ți orientezi fruntea acee...

Iubirea adevărată...e parte din Iubirea Universală. Ea vine în sufletele întregi, demne, pregătite. Își găsește cuvintele, își cunoaște traseul, își respectă ființa. Își știe secvența complementară, e echilibrată, într-o continuă metamorfoză spirituală. E curajoasă, deplină, răbdătoare. E lumină si lumânare, e sursă și combustibil, dăruire și dar. Vorbește prin fapte, se împlinește numai sub cununi, e roditoare și eternă. Se înalță, rămâne aprinsă sub furtuni, crede și înțelege. E taină infinită, temelie solidă, joc și înțelepciune, adânc mister înaripat, vis și izvbăvire. Ea e însăși esența lucrurilor, scopul suprem al fiecărui strop de rai născut pe lume. Cine să se mai teamă de durere când o odă pură aleargă deja pe urmele firii mele regenerate?  Sursa fotografiei