Să nu alerge poezia înaintea faptei

   Uneori, filosofia trebuie scuturată de pe umeri. Uneori, e bine să îmi înalț genele fără să mă întreb dacă freamătul lor lasă în urmă praf de înger sau de frânghie destrămată. Să iau în palme doar ce pot cuprinde. Să calculez doar ceea ce poate fi strecurat în tabele. Să mă bucur de mirosul cafelei. Să cânt  Primadonna (Marina and The Diamonds) , învârtindu-mi o buclă pe deget. Să recitesc pagini de jurnal, pagini despre zile în care nu datoram fericirea nimănui. Să îmi întind mâna spre Dumnezeu și să închid ochii. Să încordez ceasul mecanic, de teamă să nu rămân fără timp. Să râd ca Sharon Osbourne, preț de jumătate de oră. Să îmi amintesc de ceea ce mi s-a spus cândva-că nu va trebui să fac zgomot pentru a fi remarcată.    Întrebările nu mai merită zbuciumul meu. Ele trebuie alungate într-un colț și învelite în propriile voaluri. Într-o zi, se vor întoarce supuse, flămânde, cu răspunsurile pe brațe. Sursa fotografiei   

  Motto: ''Not everyone is out to screw you over, Maybe, yeah just maybe, they just want to get to know you." Marina Diamandis    Uneori, aș vrea să trăiesc într-un tărâm al previzibilului, unde apele sunt limpezi, cerul senin, iar florile cresc pe straturi perfect delimitate. Aș vrea să găsesc pe pernă o scrisoare de la Dumnezeu, cu răspunsuri la frământările mele. Aș vrea o busolă interioară, care să-și învârtă acul doar între ''Da'' și '' Nu''. Aș vrea evenimente împărțite în categorii, etichetate și expuse într-un muzeu sufletesc. Aș vrea să pot privi vitraliile fără teama că mi se vor sparge deasupra frunții.    În lipsa acestui decor liniar, sunt doar o visătoare cu tălpile goale și cu un voal negru în fața ochilor. Brațele întinse și credința reprezintă singurele mele repere.    Drumurile sunt lungi, sinuoase și aride. Gleznele pot fi frânte, inima poate sfârși într-o prăpastie. O clipă e de-ajuns pentru a transforma l...