Să nu alerge poezia înaintea faptei

  M-am trezit cu liniștea pe tâmple- Mi-a spus că izbăvirea vine în curând. M-am trezit cu liniștea pe tâmple- Mi-a spus că izbăvirea nu va veni vreodată. Eu am înnodat vocile profețiilor Și le-am lăsat să se iubească Până vor ajunge la un acord. Sursa fotografiei

                          Motto: "It doesn't even hurt anymore." The Sixth Sense Uneori, aștept să mă zguduie cineva de umeri, să mă întrebe de ce tresar privind alte lumi. Ce știu eu despre ele? Am dreptul să vibrez ascultând  "Honeymoon" (Lana Del Rey) ? N-am experimentat toate lucrurile mărunte; de ce mă aventurez sufletește pe tărâmuri mărețe? Nu pot rezista chemării. Din fericire, nu toate poveștile îmi sunt străine. Unele par scrise pentru mine, cum ar fi scena finală din filmul  "The Sixth Sense" .  Am fost acolo, singură în fața adevărului. Am cunoscut sentimentul prăbușirii, al timpului pierdut. Mi-am văzut doar partea mea de poveste, căci mi-era teamă de cealaltă jumătate. Mi-am dorit ca lumea să se oprească de dragul durerii mele, să mă alinte o clipă. Totul era neschimbat pentru Univers și totul frânt în mine. Pierderea de Sine n-a fost fatală. Ea a devenit temelia reconstrucț...

Solii s-au întors, frânți de-a lor menire; Etenul meu nu mai veghează peste tine  Și nici fluturii nu mai poartă Ceruri răsturnate pe aripi. Cu un praf de gheață, cu altul de foc,  Am vrut să opresc timpul din joc, Dar visele mele de nemurire Au luat a îngerilor fire. Noaptea de granit e ascunsă-n stele căzătoare, Privesc lunga îndoială din a lor alunecare, Cu ochi mari, de dor, Cu ochi mari, de întrebare. Al meu răspuns n-a mai ajuns. A fost nedemn? A fost răpus? Ori destrămat într-un apus? Alți zori mă cheamă, alte zări Vor cerne în suflet albe uitări. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Is it happiness" Sursa fotografiei 

Balerina în negru se rotea,  Pe acorduri imaginare,  Cu o finețe regală. Sufletu-i fremăta de exaltare,  În singurătatea multiplicată  Din camera cu oglinzi. Când își culcă părul fraged Pe încheieturile-mpreunate, Simți cum viața i se aruncă la picioare; Iar când își părăsi scena anticipată, Purtând demnitate și foc în privire, Nu se mai temea de vreo întunecare Ce-ar putea să-i frângă misterul din fire. Sursa fotografiei

Dacă aș fi fost un trandafir, probabil că aș fi ofilit în mâinile celui care m-ar fi cules. Nu m-aș fi bucurat că am fost aleasă, nu m-aș fi răsfățat în palmele lui, nu mi-aș fi dăruit parfumul petalelor. Aș fi ofilit de teamă că iubirea mea catifelată ar fi prea ''prea puțin'' sau de cea a abandonului. M-aș fi întrebat dacă nu cumva ar trebui să fiu vreo păpădie, m-aș fi rușinat de spinii tulpinii mele, în timp ce-mi adunam ginagășia într-un strop de rouă. Oare cum ar fi dacă toți trandafirii ar muri în buchete, de teamă că sunt inferiori lumii, lăsând frunezele de ferigă și hârtia creponată să împrăștie farmec? Am trăit cu senzația continuă a tălpilor străine ce se strecoară sub ale mele, încercând să-mi fure sensul, unicitatea, dreptul la iubire. M-am simțit ca o frunză pierdută în vânt, ce nu deține nimic și poate fi înlocuită de o alta, la infinit; ba chiar am crezut că divinitatea și-a permis să greșească aducându-mă la viață. Mi-a fost așa greu să mă d...

Mi-aș dori să existe undeva o carte în care să aflu răspunsul la fiecare întrebare. Să existe o explicație pentru orice clipă a vieții mele, pentru orice bătaie a inimii, pentru orice renunțare…Un singur mănunchi de cuvinte care să-mi fie ghid și Adevăr. Ar fi totul mult mai simplu, mai frumos, mai pur. N-ar mai exista nici regrete, nici lacrimi, nici suferință. N-ar mai exista oameni singuri… Măcar de-aș putea auzi o voce atunci când sufletului meu îi e teamă. O sclipire de cer, un freamăt de tei, o geană de încurajare. Un semn că nu m-am rătăcit și că trebuie să deschid ochii larg, să nu pierd tocmai ceea ce am așteptat o viață întreagă. Să nu fug de bucurie, de dragostea adevarată, de mine însămi. Mi-am dat seama că e de mii de ori mai bine să greșești, decât să-ți fie teamă să greșești. Poate că încercările sunt certitudini, adevăratele muze ale vieții mele. Poate că înțelepciunea nu e un efect, ci un abis în care mă scufundă absența...

Sunt singură, pe vârful stâncos, învelită în apus și în vânt de primăvară. Adâncul prăpăstios ce mi se întinde în față îmi șoptește vrăji albastre, încercând să-mi frângă umerii într-o resemnare străină de mine. Chipul mi-e scăldat de lacrimi docile, ce nu încruntă sprâncene, în timp ce sufletul mi se zbate sub plămâni, nereușind să-mi taie respirația. Trăiesc momentul zero al vieții mele, acela aflat la mijlocul infinitului, iar tâmplele mele știu că își vor găsi odihna alegând doar una dintre bucle. Am alergat spre această culme cu tălpile arse și cu ochii stinși de nesomnul renunțării. Nu-mi doream să sar în gol, ci să-mi deschid cuferele plumburii și sa arunc toate amintirile chinuitoare. Voiam să le aud ecoul strivirii, pentru a mă asigura că au murit până și fantomele dezamăgirilor. Am simțit cum tu, cel ce mi-ai curs atâta timp prin vene, te-ai desprins de sufletul meu, iar alunecarea ta a fost așa reală, încât aș fi putut s-o măsor fizic. Nu-ți cer să-mi înapoiezi po...

Există un moment în viața fiecărui om în care toate artificiile dispar, toate umbrele dezvăluie poteci neumblate, toți monștrii se topesc și își pierd puterea. Este cel în care tu, eu, noi ne descoperim fericirea. După lungi căutari, după lupte crâncene cu viața și iubirea, după tentative de renunțare, după căderi, după negări ale Sinelui, automutilări sufletești, fericirea apare în adevărata ei splendoare. Nu ți-o aduce nimeni într-un pachet cu fundă colorată, nu vine ea călare pe un cal alb. Atunci, unde e? E în mine, în tine, în toți. O avem adânc în suflet, nu ne-o poate lua nimeni. Asta e minunea; să te uiți la soare, la cer, în oglindă și să te simți plin de sentimente înălțătoare. Dragostea ta se extinde asupra fiecărei molecule a acestei lumi și atunci îți dai voie să fii fericit și dincolo de un anumit El sau de o singură Ea. Oamenii sunt penibili când încearcă să-i spună Universului că vor cu ardoare ceva sau pe cineva anume , de parcă n-ar exista deasupra tu...

Pentru mine, Puritania e un regat spiritual, acel nivel existențial în care nu mai încap temeri, îndoieli și dezamăgiri. Aici nu se naște nimeni, iar populația e alcătuită doar din oameni care AJUNG. Fiecare are propria lui cale și fiecare are un loc pe tărâmul acesta, însă drumul e atât de greu, încât mulți renunță chiar înainte de a li se deshide poarta. Aș fi străbătut de mult tunelul, dacă nu mă împiedica cealaltă Andreea, cea care se teme de propria umbră și ar fi în stare să-și petreacă întreaga viață ghemuită, doar pentru a nu mai fi rănită din nou. De aceea, mă simt nevoită să-i amintesc anumite lucruri de al căror adevăr se îndoiește: în greacă, "andreas" înseamnă ''bărbat", așa că mă aștept să te ridici la înălțimea numelui. Păstrăm secretul referitor la mersul pe bicicletă și la abilitățile tale sportive. :) Voiam doar să-ți spun că ai experimentat curajul înainte de a învăța cum se scrie, deci n-ai decât să-ți orientezi fruntea acee...