Să nu alerge poezia înaintea faptei

"Do you really want me to write a feminist anthem? I'm happy cooking dinner, in the kitchen, for my husband." Marina Diamandis    Îndrăznesc prea mult dacă mă apăr sub o lupă uriașă? Dacă în loc să-mi doresc un tavan opac, eu cer să fiu expusă, în detalii și diametre imperfecte, într-o vânătoare de verdict și iubire de secret, să fiu proiectată într-un iris de o culoare devenită laitmotiv?     Cum își găsesc unii locul trăind într-o altă formă? Aș putea și eu să îmi mint buclele, dar conștiința mea și-ar cere pigmentul înapoi. Și unde ar mai crește minunea dacă m-aș decolora pe cale? De mi-aș nega chemarea genului ? De-aș duce lupte acolo unde menirea mi-e de supunere, aș fi mereu neîntregită.    Nu pun diez în cafeaua de dimineață, însă caut alte semne în inima mea. Și când găsesc nedumerirea ondulată, nu încerc să o grăbesc sau, mai rău, să-i înțep curajul într-un punct. Îmi place să o trăiesc până la capăt, să văd unde ...

   Construiește-ți un sanctuar în suflet. Șlefuiește un altar din marmura cea mai curată și îmbracă-l într-un crez interior. Pune-L pe Dumnezeu la mijloc, pentru că El te cunoaște din ziua în care nu existai. Aprinde o lumină din dorințe demne și așează o oglindă pe o balanță.     Recunoaște că ai o slăbiciune pentru ochii albaștri, cu origini mai adânci decât ratările cupidoniene. Aici, în tine, nimeni nu-ți va spune că ești superficială și nici nu te va sfătui să "acorzi o șansă" privirilor negre sau verzi.    Adu-ți ceașca preferată, cu trandafir albastru, și ceasul mecanic, pe care toți îl găsesc prea zgomotos. Nu uita de "romanul" vechi, neterminat, care ar fi fost aruncat de mult dacă nu reflecta părți din tine, de a treia melodie dintr-un album, ce a fost ascunsă acolo pentru că e cea mai bună și nu satisface gustul maselor, de idealism și naivitate. Să iei cu tine tot ce te inspiră, să iei și primăvara dacă poți și să încui ușa după ce...

Medicina ne oferă numeroase posibilități de a ne cuantifica ființa. Suntem concentrații, diametre, volume, secreții, filtrări, geneze și apoptoze. Respirațiile noastre pot fi apreciate prin formule clare, fără a ține cont de dorul sau neputința ce le inundă deseori. Surâsul unui om drag și un ceas Rolex devin stimuli de același gen, căci ambii trezesc răspunsul hormonal al fericirii, în oameni diferiți. Mecanismele precise ale corpului nostru ne accentuează un pragmatism inutil și o tendință de a concretiza orice aspect al vieții. Nu o dată mi-am dorit să imprim buletine de analize interioare, ba chiar să obțin și o semnătură autorizată, pentru a-mi valida trăirile sufletești. Pe de altă parte, celulele noastre sunt tratate de filosofie și portaluri spre Absolut. În entitatea lor microscopică, ele reușesc să păstreze principii și credințe de necontestat. Celulele nu se tem de ceea ce sunt și nici nu se simt neiubite, singure, inferioare lumii, așa cum o facem noi, în an...