Să nu alerge poezia înaintea faptei

Aș putea să diluez strălucirea din privire, Să ascund surâsul în pumnii rușinați, Să las dramele lumii să-și dezgolească umărul Și să-i răpească frunții dorul de visat. Aș putea să fug la marginea căutărilor, Să simt parfumul mării în noiembrie, Să învelesc inima în șapte valuri Și s-o ghidez, sceptică, înainte. Aș putea să mă scufund în cea mai lungă noapte; Din trup și suflet să păstrez doar o aripă, Din crezuri să scriu o formulă matematică, Din așteptări să fac rațiune finită. Aș putea fugi oriunde: La marginea valului, Pe muchia șansei  Sau a timpului, Însă nu m-aș putea ascunde De strălucirea ce-mi vestește infinitul. Inspirația muzicală: Marina and The Diamonds-"Froot" (Acoustic) Sursa fotografiei

Pământul se rotește într-un alt sens de ceva vreme. Nu ne mai lasă timp de ființare, nici de devenire. Reflectoarele se sting rapid, iar noi avem dreptul la o singură reprezentație. Să ne grăbim să fim măsurați, să ne căutăm în aplauzele din sală. Să primim confirmarea ternă a lumii, să orbim audiența cu nesiguranța din privire. Oare ce va rămâne după ce a plecat ultimul spectator? Rușinea de a fi fost un dar deschis înainte de vreme, prin fumul cafeniu al ultimului compliment. Nimeni nu se va întoarce să ne acopere oglinzile interioare. Militanții au ales instinctul reflectat. Cât mi-am dorit să posed clipa validării! Să fiu dorința împlinită, limanul lin al tâmplelor zbuciumate. Am așteptat unsprezece ceasuri pentru a deveni un ecou argintiu. Vânturile m-au împrăștiat, până am ajuns în urechea soldatului care a dezertat. V-ați întrebat vreodată de ce iubim stelele căzătoare? Ele ne învață că urmele lungi valorează mai mult decât sclipirea de-o secundă. Inspirația muzicală...

Ce era libertatea? O autostradă americană în amurg, pierdută în deșert. Un vânt dulce-amărui pe buze uscate, o privire îngustată de căutări. O eternă călătorie într-o mașină veche, roșie, o melodie Depeche Mode.  Ce este libertatea? Cerul violet, de toamnă. Electricitatea din măduvă, chimia din privire. Ceasul  meu mecanic, martorul mutărilor. Setea de frumos. Zâmbetul cu gropițe. Dorul de a iubi. Rujul roșu. Citatul cu numărul 887. Ecourile sintetice. Simt o liniște aparte, simt că am ajuns la mine însămi. Păsările negre nu-mi mai apasă umerii, teama s-a spart ca un val la marginea stâncii. Vreau să trăiesc o poezie, chiar dacă nu voi fi tradusă și înțeleasă. Nicio părere externă nu poate umbri visurile mele, căci nu mai sunt material pentru sculptori cu mâini tremurânde. În eden și în oglindă mi-am găsit confirmarea, în revers mi-am înțeles traseul.  Inspirația muzicală: Charli XCX-''SuperLove" Sursa fotografiei

                   Motto: "There's always been a melancholy in me, call it desire." Lana Del Rey În spatele fiecărui zâmbet, ascund o baladă scrisă pe un portativ cu șase linii. Am un suflet de culoarea unei nostalgii roșcate, iubitor de mister, de depărtări. Ochii îmi sunt strălucitori, căci a fi sensibilă nu înseamnă a fi tristă. Am pornit în căutarea oamenilor ce reflectă secvențe din mine; regăsirea e încă o taină. Din notele grave îmi voi compune fericirea, din ecourile așteptării vor evada fluturi. Poeziile vor prinde viață, sfidând pragmatismul cotidian. Însorite vor fi diminețile, fermecătoare nopțile. Voi ajunge la destinație întreagă, cu melodiile lente, cu filmele vechi, cu urmele fiecărei lupte. Voi strecura dezamăgirile într-un caleidoscop, ca să nu moară opace. Pe aripi voi purta infinitul. Nu-mi rămâne decât să-mi păstrez toamna din privire și primăvara din suflet. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"Old mo...

Dacă oamenii ar putea zâmbi ploii Ce aduce îndurare pe pământul chinuit; Dacă ar lăsa cerul să își adune norii Și să-i dirijeze într-un dans neprihănit; Dacă-ar vedea în fluture, în ramură și-n floare Etern de puritate și strop de infinit; Dacă-ar privi copacii și zilele cu soare Din primăveri pictate de-o mână de granit; Dacă-ar lăsa lumina să se coboare-n suflet Și să le arate calea spre raiul mult dorit;  Dacă-ar putea să plece dincolo de tunet, Să-și împletească aripi din orizontul trist;  De s-ar gândi mai mult la tot ce au primit, Atunci lumea aceasta-ntreagă ar fi un loc mai fericit. Sursa fotografiei

Există un moment în viața fiecărui om în care toate artificiile dispar, toate umbrele dezvăluie poteci neumblate, toți monștrii se topesc și își pierd puterea. Este cel în care tu, eu, noi ne descoperim fericirea. După lungi căutari, după lupte crâncene cu viața și iubirea, după tentative de renunțare, după căderi, după negări ale Sinelui, automutilări sufletești, fericirea apare în adevărata ei splendoare. Nu ți-o aduce nimeni într-un pachet cu fundă colorată, nu vine ea călare pe un cal alb. Atunci, unde e? E în mine, în tine, în toți. O avem adânc în suflet, nu ne-o poate lua nimeni. Asta e minunea; să te uiți la soare, la cer, în oglindă și să te simți plin de sentimente înălțătoare. Dragostea ta se extinde asupra fiecărei molecule a acestei lumi și atunci îți dai voie să fii fericit și dincolo de un anumit El sau de o singură Ea. Oamenii sunt penibili când încearcă să-i spună Universului că vor cu ardoare ceva sau pe cineva anume , de parcă n-ar exista deasupra tu...