Să nu alerge poezia înaintea faptei

   Aș vrea să îi spun zâmbetului meu că nu mă supără corespondența lui cu sufletul. I-am găsit scrisorile sub gropițe-e vina mea că nu știe să le ascundă?-și le-am citit, indiscretă și  grăbită. Le-am împăturit cu grijă, ca nu cumva să rup vreo bucată și să adăpostesc rămășițele sub scuza lașă a imperfecțiunii.    Buzelor le-am cerut să fie ele însele și parcă au progresat un pic. Au început să zică "Da", "Nu", și lucruri mai îndrăznețe, cum ar fi liniștea. Le-am certat când căutau refugiul într-o teoremă și le-am promis că, dacă vor fi cuminți așa cum s-au temut mereu să fie, vor rămâne neatinse de pesimism și de înșelare.    Ochilor le-am pretins să-și dilate pupilele mai des și să nu se rușineze când o fac. Izbăvirea nu se află în fuga de trupesc, ci în recunoașterea nevoii de frumusețe, drag și detaliu. Le-am întărit și dreptul de a-și ridica sprâncenele și de a deveni strălucitori numai când sunt sinceri.    Am vrut doar să îmi ...

Cer frânt de zbor,  Cer pătat de-un nor, Cer agățat în stele,  Cer ascuns în rândunele. Tu ești limanul lin,  Unde corăbii vin,  Pe aripi de durere,  Cerând mângâiere. Tu ești adânc de viață, Prăpastie de speranță, Dreptate supremă,  Fericire eternă. Deschide-ți porțile Pentru a primi torțele  Sufletelor aprinse, Încă neînvinse. Sursa fotografiei

Există un moment în viața fiecărui om în care toate artificiile dispar, toate umbrele dezvăluie poteci neumblate, toți monștrii se topesc și își pierd puterea. Este cel în care tu, eu, noi ne descoperim fericirea. După lungi căutari, după lupte crâncene cu viața și iubirea, după tentative de renunțare, după căderi, după negări ale Sinelui, automutilări sufletești, fericirea apare în adevărata ei splendoare. Nu ți-o aduce nimeni într-un pachet cu fundă colorată, nu vine ea călare pe un cal alb. Atunci, unde e? E în mine, în tine, în toți. O avem adânc în suflet, nu ne-o poate lua nimeni. Asta e minunea; să te uiți la soare, la cer, în oglindă și să te simți plin de sentimente înălțătoare. Dragostea ta se extinde asupra fiecărei molecule a acestei lumi și atunci îți dai voie să fii fericit și dincolo de un anumit El sau de o singură Ea. Oamenii sunt penibili când încearcă să-i spună Universului că vor cu ardoare ceva sau pe cineva anume , de parcă n-ar exista deasupra tu...

Ah! s-a spart oglinda! Dar nu plâng, Nu, căci avea o pată, Pe care n-am putut s-o curăț vreodată. Ce dacă s-a spart oglinda? Nu pot eu să-mi cumpăr alta? N-am eu vânt și zbor și rouă, N-am eu zâmbete și iarbă Și încredere în soartă Și un strop de armonie ascuns, parcă, într-o cutie? Mai contează cioburi goale Când vezi razele de soare Împletindu-se în lacuri, Într-un ritm păstrat de veacuri? Și toate zilele rupte Mai pot oare să te-nfunte Când te culci în flori mărunte Și-ți lași sufletul să cânte? Sursa fotografiei