Să nu alerge poezia înaintea faptei

Ce goală sunt în poezie; Absurdă, frunte a mândriei, Arunc versuri dezlânate Și tulbur apele curate. Ce goală sunt în bunătate... N-am nicio urmă de lumină; Noroi am prefăcut din tină Și din talanți-metale sparte . Ce goală sunt în cerul sfânt... Veșmântul alb s-a ars în vânt, Numai cenușa mea pătată Nu poate fi împrăștiată. Ce goală sunt în încercare.... Eternul vid îmi stă în cale, Iar eu-mi tai părul, în neștire, Cerând măcar o izbăvire. Ce goală sunt în toate, Doamne... În infinit păcatu-mi curge; Nu mai găsesc în mine arme- De-aș fi războinic,m-aș înfrange. Sursa fotografiei

                  Nu Te mai caut, pentru că Mi-ai fost sădit în suflet încă din copilărie. Nu mă îndoiesc de existența Ta, nu-Ți nesocotesc măreția, nu Te învinovățesc pentru eșecurile mele. Am fugit de Tine de atâtea ori și tot Te-ai obosit să mă găsești, să mă vindeci, să-mi aduci lumină. Te-am simțit atât de aproape în zilele cu soare sufletesc, am crezut că Ți-am atins piciorul și că pot păstra o fărâmă din imensitatea Ta. Ți-am pierdut harul printre degete, chiar înainte de a-mi sfinți mâinile necredincioase. Te-am cunoscut, dincolo de milenii pătate, Te-am cunoscut Întreg și Etern...    N-a mai rămas nimic din ce mi-ai dăruit cândva, nimic altceva decât o inimă de dantelă ruptă. M-ai lipsit tocmai de ceea ce prisosește Pământului, m-ai lipsit de Sens, Doamne. Cât o să-mi mai port rătăcirile prin lume, cât o să-mi mai curgă păcatele sub pleoape, cât o să mi se mai zbată noi speran...

   Știi prea bine că da-ul sufletesc nu corespunde rațiunii mele fataliste. Dacă n-ar fi curs atâtea mii de ganduri și întrebări și ipoteze, noi am fi fost alții acum. Sau poate aceiași, dar în alte ipostaze...    Nu înțelegi tu (cum nu înțeleg nici eu) de ce bucuria devine o piedică uriașă. Oare toți oamenii ce află lumina sfârșesc arzând? Și dacă e așa, de ce îmi doresc atât de mult să ard și eu, sub ochii tăi, până la capăt?   Ce gust poate avea libertatea din spatele gratiilor? Gustul visului, al planurilor, al umbrei-echivalenți difuzi ai unei lipse anume. Libertatea e mereu dincolo de cuști și temeri și singurul fel în care o pot trăi e să merg mai departe de mine. Mi-e imposibil, cel puțin pe fundalul unui "Mai bine nu...''    ''Ieși din închisoare, copilă, nu vezi că tu ești propriul tău gardian?'' Da, știu, cunosc toate sfaturile, toți pașii eliberării, dar nimic din toate acestea nu-mi învie curajul.   ...

Am învățat să-i cultiv încă din copilărie, să le urmăresc firava înmugurire și apoi să îi simt stingându-se sub lacrimile mele. Am făcut tot ce poate face un om în încercarea irațională de a se agăța de frunze uscate.  S-au rupt copacii mei, au murit, i-am îngropat. Mi-am pus pălăria neagră și am șters ultimele regrete.De fiecare dată... Știu că visele au fost făcute pentru a-mi tăia rădăcinile, așa că m-am obișnuit să le suport deliranta dezmembrare. Aș putea fi dezamăgită la infinit...                                                         Cel mai înfricoșător e faptul că nimeni nu m-a învățat ce să fac în momentele în care visele sunt pe cale de a deveni realitate. Cum pot să ...