Să nu alerge poezia înaintea faptei

Ochi de căprioară  rănită, Durere mascată,  Glezne deșarte,  Teamă de toate. Inima-i blândă, Carne-i plăpândă,  Tăcere naivă,  Înălțare fictivă. Flaut de tei Pe spinarea ei,  Mitologic deformată De frumusețe și artă. Sublimă renunțare,  Arzătoare chemare; Descurcă-i dintre fiori Măcar atâtea flori Câte lacrimi a pierdut Când a dansat cu lupi. Vindecă-i tremurul,  Aruncă-i destinul În râuri stătătoare. Curmă-i tăcerea, Zdrobește-i puterea,  Pe-un vers o așează Sub un gram de soare. Căprioară rănită, Pe veci fugărită De gânduri pustii Și de-amintiri vii; Roagă-te nopții S-alunge focul sorții Pe alte pământuri,  Departe de păduri. Sursa fotografiei

Am auzit de zeci de ori, într-o rugăciune, sintagma: "frumusețe străină am văzut și cu ea mi-am rănit inima" și n-am știut ce-ar dori să însemne. Am crezut că e doar o exprimare arhaică, pe care o respect din obișnuință. De fapt, o înțelegeam cu toată ființa mea, pentru că rănile erau ale mele, adânci și infectate. Încă port stigmatele  celor două vocale albastre... Oh, în drumul meu spre Absolut, am uitat că mă chinuie rădăcinile pământești. Am confundat iubirea cu pura chimie, izbită sau reciprocă (și aici e adevăratul zbucium, așa greu de abandonat...). Cele mai fierbinți rugi înălțate vreodată aveau acest substrat superficial, iar din neîmplnirea lor au izvorât și necredințele mele. Am aruncat cu pietre în cer doar pentru că-mi legasem sensul vieții de învelișul muritor al unor oameni, iar pietrele mi-au căzut în suflet, scufundându-l în două iaduri albastre. M-am răzvrătit, din nou, și mi-am urât cel de-al doilea cromosom X. Am vrut să fiu și eu posesor de list...

Bang! Iar s-a spart un violoncel de vise și îți vine să urli de dezamăgire, în timp ce revolte adunate îți încruntă privirea ațintită spre cerul nedrept. De ce tocmai tu, de ce ți se întâmplă din nou, ce-ai mai greșit de data asta? Poate că trebuia să fi știut de la început că nuferii tăi pluteau în deșert. În orice caz, Universul nu are nimic pregătit pentru tine, așa că n-ai ce să mai aștepți de la viitor. O să te ocupi singură de sfărâmarea ultimelor speranțe, propunându-ți să-ți închizi sufletul pentru eternitate. O să-ți maschezi nopțile nedormite cu un dermatograf și vei asculta cele mai sălbatice zdrăngăneli posibile pentru a opri lacrimile. O să mai vezi alte filme de groază, doar pentru a evita orice tangență cu dragostea în care nu mai crezi. Chipul tău va fi scăldat de o frumusețe glacială, de neatins, iar atunci vei atrage drumeți similari, neașteptați, ba chiar respinși de rațiuni anterioare. Îi vei confunda cu salvatorii tăi, deși ț...