Visul omului sau OMUL visului?
Stiam ca m-am nascut intr-un taram al fanteziei, stiam ca sufletului meu i s-au dat aripi si ca nu exista om sau durere care sa ma poata opri din a visa. Stiam asta inca din copilarie, cand petreceam singura ore in sir, in leaganul de acasa, cand saream de zeci de ori de pe cerdacul bunicii, doar pentru a simti libertatea momentului in care pluteam; momentul sublim dinaintea aterizarii pe pamant. Nici viata, nici varsta, nici adultii nu m-au putut desparti de aceasta dulce eliberare a visului. Am continuat sa-mi impletesc panze de paianjen si sa mi le asez pe frunte, mi-am daruit intreaga fiinta exaltarii de a fi creatorul propriului meu univers secret, aparat de orice mizerie sau compromis; un univers medieval, loial, mirific, viu, pur si etern. Multi cred ca visele se sparg, se destrama sau putrezesc. Eu cred ca visele se metamorfozeaza si se ratacesc in cetatea spirituala a Sinelui. In trupul meu plapand ascund atatea vise; ele-mi sunt salvarea si puterea, motivul petru ca...