Să nu alerge poezia înaintea faptei

Atât de nepotrivită cu lumea Pari tu, iubito, Încât tot ce atingi  Rămâne cu o urmă a solitudinii tale. Te simțeam sprijinindu-ți bărbia pe umăru-mi moale, Dar mă temeam că-mi vei fi sfărâmare; Tu, ca să mă îndupleci, Îmi spuneai că unele melodii îți par albastre Și că ai vrea să-ți desenez conturul buzelor cu degetul mare. Atâta nepotrivire am purtat în fire, De când ți-am cunoscut glaciala răzvrătire Și n-am știut să o cuprind în mâinile mele. Acum, soarta îmi este a rămâne Privindu-te, iubito, Iubind pe altul, mai curajos ca mine. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"Art deco" Sursa fotografiei

Solii s-au întors, frânți de-a lor menire; Etenul meu nu mai veghează peste tine  Și nici fluturii nu mai poartă Ceruri răsturnate pe aripi. Cu un praf de gheață, cu altul de foc,  Am vrut să opresc timpul din joc, Dar visele mele de nemurire Au luat a îngerilor fire. Noaptea de granit e ascunsă-n stele căzătoare, Privesc lunga îndoială din a lor alunecare, Cu ochi mari, de dor, Cu ochi mari, de întrebare. Al meu răspuns n-a mai ajuns. A fost nedemn? A fost răpus? Ori destrămat într-un apus? Alți zori mă cheamă, alte zări Vor cerne în suflet albe uitări. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Is it happiness" Sursa fotografiei 

Seara e cel mai bun moment pentru a mă scufunda în mine însămi. Un scurtmetraj colorat sepia îmi apare în fața ochilor și oh, e atât de departe de perfecțiune.  Revăd secvențe din filme vechi, pe care ar fi trebuit să le uit într-un sertar al vreunui cinematograf părăsit. Într-o lume ce se învârte atât de repede, visele mele sunt domnișoare demodate ce-și privesc rochiile de dantelă albă în oglinzile de argint. E prea târziu ori prea devreme ori, poate, niciodată.  Înainte de a adormi, formulez regrete, caut timpul și darul nemeritat. Croiesc planuri încercând să umplu un gol amar. Număr pașii greșiți care m-au îndepărtat de Dumnezeu și de mine.  Înainte de a adormi, simt cum destinațiile se ascund în orizonturi. Drumul e încă lung și nu-i timp de oprire. Până la răsărit mai am un suflet de înviat. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Next to me" Sursa fotografiei

    Ți-am țesut dăruirea-mi plină  Și am pus rugăciuni pe cale. Privirea ta, câtă lumină Mi-a îndesat intre pumnale Și câte zile am atins cerul,  Însă nu te-am atins pe tine... Câte dorințe împărtășite Nu au luat nicicând ființă; În câte temeri blestemate S-a rătăcit a ta voință? O dată de-aș fi simțit bucuria Pe buzele-mi în așteptare; Pe-al tău umăr să-mi culc mândria  Și să-ți destăinui dulci și amare... Vom fi legați de-o vrajă eternă,   Doar noaptea o să te-ntâlnesc.  Când fruntea-ți adoarme pe pernă,  Eu voi veni să te privesc. Sursa fotografiei

Cum ar fi să-i acord inimii mele o zi de libertate? O zi în care toate acțiunile mele să fie conduse de ceea ce simt, fără rezerve, reguli, raționamente? Aș fi fericită? Aș regreta? Greșesc destul gândind, de ce nu mi-aș permite să o fac și cu inima? Cât de tare m-aș rătăci? N-aș ajunge mai departe de ființa pe care o port încă în interior. Nici măcar n-aș cere divinității să eternizeze acele clipe. Mi-aș dori numai să le simt, cu ochii închiși, o singură dată. ''O oră de-mi voi fi străină, / De-mi voi uita a mea ruină, / O oră să fiu pământească, / Nefericirea să-mi pălească...'' scriam anul trecut, fără a ști cât de pregnantă poate deveni dorința de a valida un zbor printr-o oarecare formă a concretului. Nu găsesc nimic imoral în a rosti necuvintele sau a cuprinde în brațe renunțarea... Am nevoie de un sfârșit dantelat ca o literă medievală, am nevoie de o realitate palpabilă pe care s-o pot încuia într-o cutiuță, căci nu știu cum altfel aș...

Noi n-am ars altfel decât asemenea unor chibrituri, inițial fascinați de scânteie și de mirosul catranului, apoi din ce în ce mai slab, supuși îndoielii, până ne-am stins unul de sufletul celuilalt. Așa puțin a durat flacăra și atât de mult scrumul...Sau cel puțin încercarea mea de a-l împrăștia în cele patru zări. Oh, și totul a început cu trei clape de pian, câte una pentru privirile noastre diferite și o ultimă închinată unui semn de întrebare. Ființa mea întreagă devenise melodie, vibrând în așteptarea unor versuri care s-o desăvârșească. De cele mai multe ori, eram violoncel-gravă, contemplativă, cu ochii umezi de emoție. Fiecare coardă îmi fusese ruptă, însă eu continuam să învârt arcușul pe speranțele înnoite. Atâta exaltare ascundeam în silueta din lemn de arțar, încât mă întreb cum de tot ceea ce a ajuns la tine a fost dorința de a mă frânge. Alteori, eram chitara electrică, cea care ne-ar fi însoțit când am fi plecat departe. Am fi fugit temporar, doar pentr...