Să nu alerge poezia înaintea faptei

„Be like ice, cold but beautiful.”  (Lana Del Rey). Acesta e motto-ul îmbrățișat de prințesele   cont e mp orane. Fii inaccesibilă, nu suna prima, nu zâmbi, nu privi, nu te îndrăgosti. Irosește-ți viața prefăcându-te și nu vei fi rănită.   Eu sunt la celălalt capăt al acestei credințe, însă par atât de rece...Nu știu dacă pistruii, ochii mari sau buclele mă ajută în acest sens, știu doar că vânturile mele polare ajung în sufletele celorlalți înainte să spun vreun cuvânt. Sunt o piesă Depeche Mode, una care trebuie prelucrată pentru a putea fi difuzată la radio. Am îmbrăcat o armură invizibilă pentru că am căzut în gol, de multe ori. N-am o avut o plasă de siguranță, m-am întâlnit cu vidul în forma lui pură. Nu l-am putut înlocui printr-un vis, a trebuit să accept că există colțuri de suflet în care a rămas un gol și atât. Îmi pare rău dacă sunt o fereastră opacă pentru alții. Am un spirit viu, pasional, ador diminețile si copiii, violoncelul și literatura. Știu ...

Mi te-ai încurcat în visele eterne Și te-am rătăcit când îți vrăjeam întruparea, Pe tine, necunoscut, omolog al tăcerii mele... Mi-aș scufunda trecutul în iluzia-ți oarbă Și, din sufletul meu, aș mai frânge o coardă Pentru tine, necunoscut, pierdut în altă lume. Aș putea adormi între coastele tale Și ti-aș fi și înger și zbor și chemare Ție, necunoscut, vag erou al iubirii ideale... Să vii mai aproape de genele mele, Să-mi spui povești, ca să cred în ele, Tu, necunoscut, motiv al dimineților de fiere. Alintă-mi tristețea și mângâie-mi firea, Pe tâmpla cea grea să-mi crestezi fericirea, Tu, necunoscut, căutat printre mii de dileme. Și, din cuvinte închise-n liniștea-mi dură, Îmi vei păstra doar două, pe încheietură, Tu, necunoscut, poezie a închipuirii mele... Inspirația muzicală: Rava-"Inima mea" Sursa fotografiei 

                 În casa de păpuși, ascunsesem romanul suspect despre un anume ''tu'' neîntâlnit. În draperii era țesut ''ceva" inexplicabil, un fir din altă lume, care mă ținea noaptea cu ochii pe pereți, iar ziua cu ochii pe fereastră. Păpușile n-aveau răspunsuri, cărțile îi spuneau ''dragoste", iar eu îl simțeam drept ''gol''. De-atunci lumea mea nu mi-a mai fost de-ajuns, așa că am început să sculptez cu dăruire un ''tu'' nedefinit care să mă împlinească. Am pus atâta drag în fiecare trasătură, încât mi-a fost frică să las oamenii să-l atingă. Era perfect, era al meu și știam că va căpăta viață într-o zi, însă trebuia să aștept Momentul. Timpul a trecut și eu stau tot în colivie. Idealul meu a devenit tot mai rece, uneori l-aș distruge cu mâinile mele, doar a pentru a vedea ce se ascunde dincolo. Ce se ascunde dincolo de perdele trase, de ușa zăvorată, de mâinile tremurânde? Nu mai am curaj să-mi d...