Să nu alerge poezia înaintea faptei

Sunt singură, pe vârful stâncos, învelită în apus și în vânt de primăvară. Adâncul prăpăstios ce mi se întinde în față îmi șoptește vrăji albastre, încercând să-mi frângă umerii într-o resemnare străină de mine. Chipul mi-e scăldat de lacrimi docile, ce nu încruntă sprâncene, în timp ce sufletul mi se zbate sub plămâni, nereușind să-mi taie respirația. Trăiesc momentul zero al vieții mele, acela aflat la mijlocul infinitului, iar tâmplele mele știu că își vor găsi odihna alegând doar una dintre bucle. Am alergat spre această culme cu tălpile arse și cu ochii stinși de nesomnul renunțării. Nu-mi doream să sar în gol, ci să-mi deschid cuferele plumburii și sa arunc toate amintirile chinuitoare. Voiam să le aud ecoul strivirii, pentru a mă asigura că au murit până și fantomele dezamăgirilor. Am simțit cum tu, cel ce mi-ai curs atâta timp prin vene, te-ai desprins de sufletul meu, iar alunecarea ta a fost așa reală, încât aș fi putut s-o măsor fizic. Nu-ți cer să-mi înapoiezi po...

Cum ar fi să-i acord inimii mele o zi de libertate? O zi în care toate acțiunile mele să fie conduse de ceea ce simt, fără rezerve, reguli, raționamente? Aș fi fericită? Aș regreta? Greșesc destul gândind, de ce nu mi-aș permite să o fac și cu inima? Cât de tare m-aș rătăci? N-aș ajunge mai departe de ființa pe care o port încă în interior. Nici măcar n-aș cere divinității să eternizeze acele clipe. Mi-aș dori numai să le simt, cu ochii închiși, o singură dată. ''O oră de-mi voi fi străină, / De-mi voi uita a mea ruină, / O oră să fiu pământească, / Nefericirea să-mi pălească...'' scriam anul trecut, fără a ști cât de pregnantă poate deveni dorința de a valida un zbor printr-o oarecare formă a concretului. Nu găsesc nimic imoral în a rosti necuvintele sau a cuprinde în brațe renunțarea... Am nevoie de un sfârșit dantelat ca o literă medievală, am nevoie de o realitate palpabilă pe care s-o pot încuia într-o cutiuță, căci nu știu cum altfel aș...

Nu stiu sa ma alint sau sa flutur din gene. Nu sunt dulce si adorabila, nu-mi plac tiparele, nu ma lupt cu popularitatea. Nu am curaj si tremur la fiecare pas pe care-l fac. Nu stiu  sa ma strecor sub pielea cuiva. Ar insemna sa mai impovarez inca un om cu indoielile mele. Nu pot zambi mereu. Oare cum reusesc altii? Au gasit toate raspunsurile? Au cunoscut Adevarul? Sau e un simplu reflex? Nu fug de lupte, doar victoriile fug de mine. Printr-un miracol sau, poate, blestem, sabia mea ramane vie. Nu ascult trupe, ascult doar suflete similare. O privire e de-ajuns ca sa-ti spuna ca traiesc acea muzica. Nu detin nimic, sunt doar un anticariat mobil. Nicio umbra n-a fost vindecata de timp. Nu cred in viitor, pentru ca dilemele prezentului imi depasesc limitele. Nu-mi pot opri inima atunci cand incepe sa simta ceva. Nu sunt rationala si sfarsesc in cioburi. Tot eu le repar mai tarziu. Nu ma a...