Să nu alerge poezia înaintea faptei

Când tu erai Saturn, Eu eram infinitul dansând în jurul pietrei și al gheții, Predându-mă albastrului tău metalic, Dăruindu-mă nimicului. Când tu erai Saturn, Eu aveam ochii lui Venus Și brațele tăiate. Bogăția mea era intangibilul,  Spre care trimiteam mesageri orbi și plini de iubire. Când tu erai Saturn, Îți căutam poezia în nebuloasă. Numai o eternitate mă mai despărțea de tine, Numai un cuvânt nerostit Și un moment netrăit. Ce rost mai are acum Să învii ce a murit? Tu nu mai ești Saturn,  Iar eu măruntul satelit. Inspirația muzicală: Woodkid-''The golden age" Sursa fotografiei

Cerul plouă cu îngeri,  Martori a mii de înfrângeri, Jurnale vii și  pure De speranțe imature. Se lovesc de ziduri dure,  Se prăbușesc pe aripile rupte,  Pentru că au încetat să mai lupte. Mor pentru că au crezut în oameni,  Pentru că și-au transformat inimile în altare. Mor pentru că nu i-a îmbrățișat nimeni Și pentru că lumea a uitat de existența lor. Oh, suflete transparente! V-ați jertfit fără regrete, V-ați lăsat uciși de faptele noastre Spre a atinge culmile dăruirii albastre. Sursa fotografiei