Bolnavă
Tu ești senzația mea vinovată și totodată cauza ei. Imunitatea mea impusă n-a reușit să te anihileze, așa că am rămas doar eu pe câmpul de luptă. N-am mai apucat să-mi trasez un plan; tu te-ai răspândit mult mai repede decât ideile mele, te-ai strecurat în toate încăperile încuiate anterior. Te-am simțit arzând sub pielea mea și am încercat să-ți ignor influența neliniștitoare, ți-am drenat farmecul în încheieturile cândva rănite, te-am adunat într-o singură moleculă și am leșinat. Am leșinat pentru că tu ești o doză prea puternică și nu știu cum să rămân vie în prezența ta. Nu știu să respir sau să-ți vorbesc, nu pot să te ating, deși te port sub pleoape în întregime. E mai mult decât chimie, mai intens decât albastrul regal, e prea departe de rațiunea mea eliptică, prea frumos să fie al meu. Nu-mi încape în sânge atâta adrenalină, nu rezist realitații, nu. Eu sunt un om al visului, înțelegi? Lasă-mă să fug cu tine în amintire, lasă-mă să dispar înainte să fugi...