Să nu alerge poezia înaintea faptei

  Motto: ''Not everyone is out to screw you over, Maybe, yeah just maybe, they just want to get to know you." Marina Diamandis    Uneori, aș vrea să trăiesc într-un tărâm al previzibilului, unde apele sunt limpezi, cerul senin, iar florile cresc pe straturi perfect delimitate. Aș vrea să găsesc pe pernă o scrisoare de la Dumnezeu, cu răspunsuri la frământările mele. Aș vrea o busolă interioară, care să-și învârtă acul doar între ''Da'' și '' Nu''. Aș vrea evenimente împărțite în categorii, etichetate și expuse într-un muzeu sufletesc. Aș vrea să pot privi vitraliile fără teama că mi se vor sparge deasupra frunții.    În lipsa acestui decor liniar, sunt doar o visătoare cu tălpile goale și cu un voal negru în fața ochilor. Brațele întinse și credința reprezintă singurele mele repere.    Drumurile sunt lungi, sinuoase și aride. Gleznele pot fi frânte, inima poate sfârși într-o prăpastie. O clipă e de-ajuns pentru a transforma l...

Seara e cel mai bun moment pentru a mă scufunda în mine însămi. Un scurtmetraj colorat sepia îmi apare în fața ochilor și oh, e atât de departe de perfecțiune.  Revăd secvențe din filme vechi, pe care ar fi trebuit să le uit într-un sertar al vreunui cinematograf părăsit. Într-o lume ce se învârte atât de repede, visele mele sunt domnișoare demodate ce-și privesc rochiile de dantelă albă în oglinzile de argint. E prea târziu ori prea devreme ori, poate, niciodată.  Înainte de a adormi, formulez regrete, caut timpul și darul nemeritat. Croiesc planuri încercând să umplu un gol amar. Număr pașii greșiți care m-au îndepărtat de Dumnezeu și de mine.  Înainte de a adormi, simt cum destinațiile se ascund în orizonturi. Drumul e încă lung și nu-i timp de oprire. Până la răsărit mai am un suflet de înviat. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Next to me" Sursa fotografiei

Feminitatea se eliberează din scrin. Frunzele cad de pe crengi, umplându-mi ochii de seva-mi rănită. Diminețile cu aromă de cafea detronează nopțile măsurate în jarul întrebărilor. Sensul pe care speram să-l cuprind în brațe s-a transformat în cale, rătăcire și revenire. Nu mai caut eternitatea în oameni care nu văd în mine nici măcar o posibilitate imediată. Nu mai scriu poezii despre străini. Nu mai am timp să cos aripi celor care nu vor să se înalțe. Știu că sunt pe drumul cel bun pentru că mă dor tălpile și sufletul. Credințele mele mă ghidează pe cărări înguste, spinoase; cărări de jertfă și de luptă. Visul nu e destinația, că însăși călătoria; visul meu e atât de puternic, încât nicio negură albastră nu-l mai poate minți vreodată. Inima mă apasă pentru că se află în mâinile Sculptorului. Sunt convinsă că ne naștem cu sufletele sferice, de diamant. Suntem imaculați, dar inexpresivi. Avem nevoie de dălți, de pierderi, de iubiri arse, de înfrângeri și reconstituiri pentr...