Să nu alerge poezia înaintea faptei

Purtam teama de a fi ultima pasăre, cea rămasă pradă înghețului.  Teama de a afla adevărul prea târziu; De a fi uitată de stolul mărunt;  De a cântări mai mult Decât poate suporta văzduhul. Purtam urmele absenței Și rugile fierbinți; Tânjeam după dulcea contopire Dintre divin, uman și tăcere. Despicam vechea lumină, Cu inima tocită în încercare. A mea era liniștea deplină, Răsplata unui veac de însingurare. Inspirația muzicală: Marina and The Diamonds-Radioactive (Acoustic) Sursa fotografiei

Printre perdele negre, Vom căuta-mplinirea Tu și eu, complementari, În cuget și-n simțire. Vom dezgoli amurgul De orice suferință Și îi vom da ființă Necugetatei simbioze dintre noi. Vom fi divini, iubite, Când vom sigila aceste clipe Pe buze tremurânde Și pe-amintiri rănite. O să-mi săruți în zbor Clavicula-ngândurată, Iar eu îți voi scrie pe spate Adevăruri uitate. Vom fi eterni, iubite, Când vom ascunde-n cripte Bucuria pură De-a fi un singur vis. Și-n cerurile târzii, Vom pluti în neștire, Gustând oda regăsirii Împreună-două lire... Sursa fotografiei

-Ți-am cules semințe pentru grădina ta. Spune-mi, ai măsurat-o corect de data asta? Ai numărat fiecare pas? -Desigur, doar știi că sunt mereu grijulie când vine vorba de măsurători. -Știu, știu...Ultima dată, sosise toamna și noi încă mai aveam semințe. Chiar și păsările se săturaseră de ele. -Ce să fac dacă palmele mele sunt atât de mici încât se cuibăresc perfect într-ale tale? Nici tălpile nu-s mai vrednice. -Fie așa cum zici, rosti Adam surâzând. Asta înseamnă că, așa măruntă cum ești, ai pus totuși pas lângă pas cu seriozitate, nu? -Am pus. -Și nu te-ai oprit să atingi roua proaspătă? -Nu. -N-ai țopăit prin mijlocul florilor? -Nici pe departe... -Nu te-ai uitat tu la ''albastru''? -De ce râzi? Știu eu sigur că așa se spune. Dacă tu ai două zări albastre sub pleoape (nu uita că m-ai crezut când ți-am spus), de ce n-ar fi și veșmântul de deasupra noastră tot ''albastru''? ''Albastru'' se numește, să știi....

Iubirea adevărată...e parte din Iubirea Universală. Ea vine în sufletele întregi, demne, pregătite. Își găsește cuvintele, își cunoaște traseul, își respectă ființa. Își știe secvența complementară, e echilibrată, într-o continuă metamorfoză spirituală. E curajoasă, deplină, răbdătoare. E lumină si lumânare, e sursă și combustibil, dăruire și dar. Vorbește prin fapte, se împlinește numai sub cununi, e roditoare și eternă. Se înalță, rămâne aprinsă sub furtuni, crede și înțelege. E taină infinită, temelie solidă, joc și înțelepciune, adânc mister înaripat, vis și izvbăvire. Ea e însăși esența lucrurilor, scopul suprem al fiecărui strop de rai născut pe lume. Cine să se mai teamă de durere când o odă pură aleargă deja pe urmele firii mele regenerate?  Sursa fotografiei