Postări

Se afișează postări cu eticheta adevăr

Armistițiu

Imagine
   Un împărat avea un secret: era chel. Nimeni nu știa acest lucru, cu excepția slujitorului de încredere, aflat în dreapta sa. Acesta era un om blând și bun, dar povara destăinuirii stăpânului său îi apăsa umerii, ca o vină și ca o jale. După nopți nedormite, găsi o cale ce i-ar fi putut aduce alinare; merse în cel mai îndepărtat colț al pădurii regești, săpă o groapă cât el de adâncă și se strecură în ea. Acolo șopti, la urechea pământului reavăn și umed: "Împăratul este chel." Se ridică ușurat, cu inima liberă și mulți ani trecură până când din locul acela ieși un copac, din ale cărui ramuri a cioplit cineva un flaut. Dar flautul nu era un simplu instrument, condus de degete măiestre, ci avea propriul glas, care răsuna până în depărtări: "Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel..."    Când aud oameni spunând că și-ar dori să fie din nou copii, eu mă gândesc la povestea ac...

Ochelarii de cal

Imagine
   Știu că se vând capete de drumuri,  În pachete impare, ca să nu-mi ajungă niciodată. Știu că e timpul sfârșirilor cumpărate,  Că răbdând, risc să devin eu sfârșire. Am prea puține monede pentru o astfel de târguire.  Am prea multe monede pentru o astfel de târguire. Inspirația muzicală: The Prodigy-"Nasty" (Spor remix) Sursa fotografiei

Pe aceeași ciornă

Imagine
Noi nu suntem buni prozatori,  De aceea nu ne publică povestea.  (Încă) Pălim sub nume mari de autori,  Veridic nu-i alintul cu vârfuri moi. Dar nimeni nu ne fură poezia,  Nici curajul de a scrie un vers opac. Eu știu că semănăm într-o bărbie Și că astfel de detalii pier la corectat. Eu pot visa sublim sub spectru îngust,  Riscându-mi pacea înainte să gust Din fericiri ce stau (încă) la dospit, În ciuda fobiei mele de ermetism. Când pronumele pare vag la tipărit,  Eu îi cunosc amprenta de neînlocuit. Sursa fotografiei

Linia de pauză

Imagine
"Do you really want me to write a feminist anthem? I'm happy cooking dinner, in the kitchen, for my husband." Marina Diamandis    Îndrăznesc prea mult dacă mă apăr sub o lupă uriașă? Dacă în loc să-mi doresc un tavan opac, eu cer să fiu expusă, în detalii și diametre imperfecte, într-o vânătoare de verdict și iubire de secret, să fiu proiectată într-un iris de o culoare devenită laitmotiv?     Cum își găsesc unii locul trăind într-o altă formă? Aș putea și eu să îmi mint buclele, dar conștiința mea și-ar cere pigmentul înapoi. Și unde ar mai crește minunea dacă m-aș decolora pe cale? De mi-aș nega chemarea genului ? De-aș duce lupte acolo unde menirea mi-e de supunere, aș fi mereu neîntregită.    Nu pun diez în cafeaua de dimineață, însă caut alte semne în inima mea. Și când găsesc nedumerirea ondulată, nu încerc să o grăbesc sau, mai rău, să-i înțep curajul într-un punct. Îmi place să o trăiesc până la capăt, să văd unde ...

Diviziuni

Imagine
   Nu știu să negociez cu timpul,  Dar aș încerca să-i vorbesc unei secunde. Aș vrea să-i aud fâlfâitul ascuțit când greșesc, Să construim împreună ziduri între cereri, Să le despărțim pe cele rele Înainte să prindă rădăcini în adâncurile mele. Poate că secundele ar ști limbajul lui Și m-ar ajuta să-i înțeleg gesturile sacadate; Aș întinde eu mâna pentru el, Să-i dau ce caută cu nerușinare, În ceasul meu umbrit de o mirare. Inspirația muzicală: The Prodigy-"Charly"  (multe revelații s-au petrecut pe melodiile lor, oricât de improbabil ar părea. Basul acela nu pare să simtă trecerea anilor.) Sursa fotografiei

Basm răsturnat

Imagine
   Permite-mi să-ți spun că familiaritatea nu e fadă, așa cum ți-o închipui. Ea are o aromă exotică, ce lasă cicatrici sau semne de frumusețe pe unde trece. Ai fi gustat-o dacă mergeai în cizmele altcuiva, uitând de proprii pași?    Permite-mi să demontez, pas cu pas, decorul lucios în care ai înghesuit ce aveai mai de preț. Dacă ai fi mezina unui împărat absent, te-ai strecura tiptil în fiecare odaie a palatului. Nu ai începe cu singura amenajată pentru tine; parcă nu îți vine să intri, parcă e prea pe măsura ta și ți-e teamă că nu o meriți. În schimb, vei forța orice zăvor nepotrivit, iar eu nu o să te strig, nici nu o să te opresc. O să te las până ajungi la adevăr, pentru că așa ești tu, preocupată de ceea ce începi sau începe pentru tine. Și știu că ai nevoie să auzi fericirea spunându-și numele cu voce aspră și să atingi mâinile mântuitoare, să te convingi că încapi în rana din mijlocul lor.     Pe firul nedumeririlor o să ajungi în locul ...