Perfecțiune
Noaptea răpește totul într-un stil bizar, Transformând cerul în umbra unui coșmar. Vântul sălbatic urlă, pedepsind cu ploi, Străzile prea pustii, pierdute-n pașii goi. Domnește slăbiciunea în fiecare om, Iar visele-ngropate se zbat acum în somn. Tăcerea îngenunchează regele Etern Și amorțește Viața ce-așteaptă doar un semn. Întunericul face Totul imposibil Și-ascunde Libertatea în zidul insensibil. Doar timpul mai desparte Moartea de Viață, Iar Spațiul nu găsește un loc numit Speranță. Dintre lumini și umbre se naște ultimul gând, Capabil să trezească sau să ucidă-n timp. Doar Luna rece, stăpâna atâtor nopți triste, Poate înțelege teama privirilor împietrite. Sursa fotografiei