Să nu alerge poezia înaintea faptei

   Vânătorii de miracole sunt visători foarte organizați. Au liste și programări, tipare și căsuțe de bifat. Când ceva e mai puțin decât perfect, ei abandonează. Apoi, își deschid în suflet o altă constituție, în care strecoară dreptul la stângăcie. Și numele lor e mereu ocolit de acest drept.    Armele lor sunt lustruite. Și-au pregătit cel mai elegant costum, și-au exersat mișcările. E o zi minunată, 4. 04, pentru iubitorii de simetrie. Aceștia sunt oamenii care vor să știe mereu unde se află, în ce punct, în ce proiecție a punctului, în ce tangentă a punctului. Aceștia sunt oamenii care au vibrat când au citit despre stadializarea în oncologie. Aceasta sunt eu.    Dintre toate negurile lui Emil Cioran, eu am reținut doar atât (într-un caiet cu coperți roșii, lângă numărul 746): "Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei...

Am visat că fericirea dormea lângă mine Și că eu mă trezeam mai devreme Doar pentru a-i număra degetele de la o mână, De teamă să nu-i lipsească vreunul. Până și visul are nevoie de o dovadă că e întreg. Inspirația muzicală: Twenty One Pilots-"Heathens" (e ceva tare special în fiecare piesă a trupei) Sursa fotografiei

      M-aș liniști într-o poțiune dulce-amăruie, Roșcată în apus Și palidă în lumina lunii. Mi-ar fi mâinile ușoare De-ar ciopli rotunjimi și alunecări  Răzgândite între uman și splendoare. De-ar coborî cerul în mine, Să-i vorbesc despre chemările străine, M-aș întinde mai puțin  Decât pot nesfârșirile mele. Și aș fi eu însămi poțiunea dulce, Roșcată în înserări; Și aș fi eu însămi poțiunea amară, Palidă în întunecări. Inspirația muzicală: Depeche Mode-"Corrupt" Sursa fotografiei

Lumina îți dansa pe piele, În seara înfrigurării mele. Sărutul meu visa la tine, Iar gândul, aprins în tăcere, Vibra în plămâni,  În inimă și în sânge,  Ca o rană nedepusă Pe pomeții tăi fără de apărare. (De inspirație medicală) Sursa fotografiei

Purtam parfumul zilei în care sufletu-mi râdea; Eu l-am rugat să fie cuminte,  Dar el nu mi-a ascultat asprele cuvinte. Mi-a întins răbdarea ce urca Olimpul, A rupt secunda în care se oprise timpul, M-a condus spre lumină cu înfrigurare,  Lăsându-mi rațiunea fără de suflare. A alunecat pe lângă lobul urechii Și s-a oprit curios deasupra claviculei stângi, Ca să-mi îmbrace inima într-o vrajă, Pe Zburător să-l cheme și să-l facă strajă Somnului meu cu pleoapele deschise,  Întins pe patul alb al demodatelor vise. Sursa fotografiei

Aș putea să diluez strălucirea din privire, Să ascund surâsul în pumnii rușinați, Să las dramele lumii să-și dezgolească umărul Și să-i răpească frunții dorul de visat. Aș putea să fug la marginea căutărilor, Să simt parfumul mării în noiembrie, Să învelesc inima în șapte valuri Și s-o ghidez, sceptică, înainte. Aș putea să mă scufund în cea mai lungă noapte; Din trup și suflet să păstrez doar o aripă, Din crezuri să scriu o formulă matematică, Din așteptări să fac rațiune finită. Aș putea fugi oriunde: La marginea valului, Pe muchia șansei  Sau a timpului, Însă nu m-aș putea ascunde De strălucirea ce-mi vestește infinitul. Inspirația muzicală: Marina and The Diamonds-"Froot" (Acoustic) Sursa fotografiei

                   Motto: "There's always been a melancholy in me, call it desire." Lana Del Rey În spatele fiecărui zâmbet, ascund o baladă scrisă pe un portativ cu șase linii. Am un suflet de culoarea unei nostalgii roșcate, iubitor de mister, de depărtări. Ochii îmi sunt strălucitori, căci a fi sensibilă nu înseamnă a fi tristă. Am pornit în căutarea oamenilor ce reflectă secvențe din mine; regăsirea e încă o taină. Din notele grave îmi voi compune fericirea, din ecourile așteptării vor evada fluturi. Poeziile vor prinde viață, sfidând pragmatismul cotidian. Însorite vor fi diminețile, fermecătoare nopțile. Voi ajunge la destinație întreagă, cu melodiile lente, cu filmele vechi, cu urmele fiecărei lupte. Voi strecura dezamăgirile într-un caleidoscop, ca să nu moară opace. Pe aripi voi purta infinitul. Nu-mi rămâne decât să-mi păstrez toamna din privire și primăvara din suflet. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"Old mo...

Dacă oamenii ar putea zâmbi ploii Ce aduce îndurare pe pământul chinuit; Dacă ar lăsa cerul să își adune norii Și să-i dirijeze într-un dans neprihănit; Dacă-ar vedea în fluture, în ramură și-n floare Etern de puritate și strop de infinit; Dacă-ar privi copacii și zilele cu soare Din primăveri pictate de-o mână de granit; Dacă-ar lăsa lumina să se coboare-n suflet Și să le arate calea spre raiul mult dorit;  Dacă-ar putea să plece dincolo de tunet, Să-și împletească aripi din orizontul trist;  De s-ar gândi mai mult la tot ce au primit, Atunci lumea aceasta-ntreagă ar fi un loc mai fericit. Sursa fotografiei

Înainte de a citi, fii desculț. Ascultă  ''J butterfly'' , închide ochii. Spune-mi, nu ai dansa cu mine printre trenuri răzlețe? Kana se simțea încătușată de toate, voia să se elibereze, să plece...Se îndreptă hotărâtă spre gară, se așeză pe șine și își lăsă capul pe o parte, visând la viitorul ce îi va fi întrerupt de un țiuit și un zgomot metalic. Aștepta calmă, își irosise deja toate lacrimile, dorințele și regretele. Aștepta și atât. Undeva, la celălat capăt al căii ferate, Klaus își arunca ultima țigară. Era plictisit de viață, tradat de ea, furios pe oameni. Aștepta același deznodământ trist, stând în picioare, sfidând moartea. Disprețul luase locul resemnării în ochii lui. Soarele era însă pe cer, strălucind la fel de frumos pentru fiecare. O rază pătrunse și în ochiul sec al Kanei și îi făcu pieptul să tresalte. Se ridică și începu să meargă pe calea ferată. Tricoul negru și pantalonii scurți dispărură, lăsând loc unei rochii lungi, albe. Picioa...

Ah! s-a spart oglinda! Dar nu plâng, Nu, căci avea o pată, Pe care n-am putut s-o curăț vreodată. Ce dacă s-a spart oglinda? Nu pot eu să-mi cumpăr alta? N-am eu vânt și zbor și rouă, N-am eu zâmbete și iarbă Și încredere în soartă Și un strop de armonie ascuns, parcă, într-o cutie? Mai contează cioburi goale Când vezi razele de soare Împletindu-se în lacuri, Într-un ritm păstrat de veacuri? Și toate zilele rupte Mai pot oare să te-nfunte Când te culci în flori mărunte Și-ți lași sufletul să cânte? Sursa fotografiei

O șuviță de păr uitată pe-un umăr. Un fluture așezat pe mână. Apusul privit de pe autostradă. Energia trunchiului unui copac. Liniștea orei 5. Mirosul de pământ reavăn. Silueta sublimă a unui violoncel. Vocea Lanei Del Rey. Zborul unei păsări pe lângă tâmplă. Vibrația premergătoare sosirii trenului. Rugina fabricilor părăsite. Finețea unui corset de catifea. Un leagăn de lemn într-un câmp de albăstrele. Un picior gol într-o baltă apărută după ploaie. Un deget descriind circumferința unui pahar. Pantofii negri ai unei balerine. Nisipul sărutând coaste și vertebre. Misterul unor scrisori vechi. Tu.   Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Burning desire'' Sursa fotografiei   

Tu ești senzația mea vinovată și totodată cauza ei. Imunitatea mea impusă n-a reușit să te anihileze, așa că am rămas doar eu pe câmpul de luptă. N-am mai apucat să-mi trasez un plan; tu te-ai răspândit mult mai repede decât ideile mele, te-ai strecurat în toate încăperile încuiate anterior. Te-am simțit arzând sub pielea mea și am încercat să-ți ignor influența neliniștitoare, ți-am drenat farmecul în încheieturile cândva rănite, te-am adunat într-o singură moleculă și am leșinat. Am leșinat pentru că tu ești o doză prea puternică și nu știu cum să rămân vie în prezența ta.  Nu știu să respir sau să-ți vorbesc, nu pot să te ating, deși te port sub pleoape în întregime. E mai mult decât chimie, mai intens decât albastrul regal, e prea departe de rațiunea mea eliptică, prea frumos să fie al meu. Nu-mi încape în sânge atâta adrenalină, nu rezist realitații, nu. Eu sunt un om al visului, înțelegi? Lasă-mă să fug cu tine în amintire, lasă-mă să dispar înainte să fugi...

Stiam ca m-am nascut intr-un taram al fanteziei, stiam ca sufletului meu i s-au dat aripi si ca nu exista om sau durere care sa ma poata opri din a visa. Stiam asta inca din copilarie, cand petreceam singura ore in sir, in leaganul de acasa, cand saream de zeci de ori de pe cerdacul bunicii, doar pentru a simti libertatea momentului in care pluteam; momentul sublim dinaintea aterizarii pe pamant. Nici viata, nici varsta, nici adultii nu m-au putut desparti de aceasta dulce eliberare a visului. Am continuat sa-mi impletesc panze de paianjen si sa mi le asez pe frunte, mi-am daruit intreaga fiinta exaltarii de a fi creatorul propriului meu univers secret, aparat de orice mizerie sau compromis; un univers medieval, loial, mirific, viu, pur si etern. Multi cred ca visele se sparg, se destrama sau putrezesc. Eu cred ca visele se metamorfozeaza si se ratacesc in cetatea spirituala a Sinelui. In trupul meu plapand ascund atatea vise; ele-mi sunt salvarea si puterea, motivul petru ca...

Pastrez in suflet un loc special, un loc pe care nu l-am vazut vreodata, dar care este atat de viu in fiinta mea, incat e capabil sa-mi trezeasca sentimente superbe; o imagine ce revine periodic inaintea mea si de care ma simt atrasa intr-un mod inexplicabil. Este vorba de un zid inalt, usor mucegait, imbract in iedera; un zid ce se prelungeste destul de mult si se pierde intr-un decor aproape acromatic. Intotdeauna cerul este innorat, gri, dar nu ploua, iar eu sunt asa libera intr-un fel de curte interioara, cu pietre mari, parca cioplite si multa iarba, de un verde inchis ca al padurilor de brazi. Nici macar nu stiu daca exista un asemenea loc, nu stiu ce poveste ori imagine mi l-a intiparit in minte, insa stiu ca mi-l amintesc ori de cate ori sufletul meu e nelinistit. Si atunci ma cuprinde o exaltare care nu tine cont de legile naturii, e ceva mistic, gothic, fantastic, ca un dans al sentimentelor, ca o reverie de reflectii si de vise, care-mi dau puterea sa cred in frumos si...