Să nu alerge poezia înaintea faptei

Noi nu suntem buni prozatori,  De aceea nu ne publică povestea.  (Încă) Pălim sub nume mari de autori,  Veridic nu-i alintul cu vârfuri moi. Dar nimeni nu ne fură poezia,  Nici curajul de a scrie un vers opac. Eu știu că semănăm într-o bărbie Și că astfel de detalii pier la corectat. Eu pot visa sublim sub spectru îngust,  Riscându-mi pacea înainte să gust Din fericiri ce stau (încă) la dospit, În ciuda fobiei mele de ermetism. Când pronumele pare vag la tipărit,  Eu îi cunosc amprenta de neînlocuit. Sursa fotografiei

   Pentru a iubi, trebuie să cunoști,  Dar cum ai putea cunoaște dacă nu te-ai apropia cu iubire? Mai cauți tu în altul prilej de mântuire, Ori îi numeri fiecare tresărire Și aștepți ultima literă vinovată? Nu s-a născut în lume o Evă resemnată, Nici un Adam din vorbe sau asprime simulată, Căci fiecărui om îi este permis Să păstreze măcar un rai necompromis. Eu nu mă tem să spun că, între orice și tine, Mai sunt zeci de măsuri de potrivit. "Are you the fishy wine that will give me a headache in the morning Or just a dark blue land mine that will explode without a decent warning?" Hooverphonic Inspirația muzicală: Hooverphonic-"Mad about you" (with Orchestra) Sursa fotografiei

Te vreau fără aureole, Cu multe semne de întrebare, Cu mâini rebele în căutare, Născute, parcă, într-ale mele. Cu golul și cu fremătarea, Roadele mele cresc mai dulci, Iar dorul, subțiindu-și calea, Scobește un umăr ca să-l culci. În locul fără de pereche, Ușor, am deveni risipă; De-am fi aduși pentru o clipă, Să legăm rosturile cu taina. De aceea curge înțelepciune, Pe frunți fără aureole; Iar timpul nu mai are nume De grec răpus printr-o minune. Inspirația muzicală: Jesse Cook-"Double dutch" (1. Cât de frumos a trecut timpul peste chitaristul meu drag, Jesse Cook! M-a cucerit cu un singur cântec,  "Closer to madness" , cu parfumul lui de noapte roșcată. 2. Violonistul Chris Church se află sub aceeași stea a intensității.) Sursa fotografiei

De-ar ști cuvântul  Că se va pierde înainte de a fi rostit, S-ar arunca direct în faptă, Cu riscul de a părea nesăbuit. Unde să-și caute chinul Gândul născut spre a fi irosit? Ce loc l-ar tortura mai aspru Decât sufletul prea laș pentru a fi cinstit? Inspirația muzicală: Hooverphonic-"No more sweet music" Sursa fotografiei

  În ce ți-ai învelit minunile interioare? Ți-e teamă ca, atingându-le,  Să le prefac nemuritoare? Îmi place să mă cred de negăsit, Când alții îmi știu mai mult de-un sfert de ghicitoare. Sursa fotografiei

   Pot să îmbrac apărarea din copilărie, să cred că voi îndepărta pericolele sau fericirile închizând ochii. Dacă mă încrunt și nu mai respir, nimic nu mă va răni. Totuși, nu există nicio metodă prin care să schimb hotărârea unui străin de a-mi deveni drag. Înainte să mă dezmeticesc, alunec într-o spirală care se naște în mine și sfârșește în neant ( dacă  sfârșește).     Cum începi să mă cuprinzi? În etape, în subcapitole și săgeți (să sperăm că am avut parte de un Cupidon cinstit de data aceasta): ceva fizic. Nu perfecțiunea, ci o frumusețe nefinisată, care să-mi fie atât de scumpă încât să nu o pot păta cu vanitatea mea. Știu prea bine cum se manifestă chemarea estetică în mine-oamenii încetează să mai aibă globi oculari; aceștia capătă "culoarea muzicii Depeche Mode" sau  devin prizonierii unei delimitări marine, ce se oprește brusc într-un defect fermecător; ceva sufletesc. Un entuziasm dintr-o altă lume, o energie și o pace, un imbold de...

  Să nu-ți cânte vreodată un pian în inimă; Sunetele lui sunt izolate, Nu știu să se țină de mână. Sunetele lui sunt asemenea cheilor aruncate pe fundul oceanului: Nu le auzi căzând, Dar ecoul lor rămâne în încuietoare. Sunetele lui sunt începuturi  Care au uitat să-și pună speranța în cer, Iar acum se plâng de pământul ce le dărâmă. Eu n-am avut niciodată un pian în inimă. Eu sunt copilul unui violoncel, Ce mă învață să despart pasiunea de patimă. Inspirația muzicală: Elliot Goldenthal-"Still life" Sursa fotografiei

      Personajul principal dintr-o carte neterminată stătea pe banca apărării. Atât de neterminată era povestea lui, încât nici nu-i aflase genul. Își dorea să fie marinar, dar i s-a zis că nu-i de-ajuns să rostești "pupa" și "prova". Își dorea un castel, dar se temea că răceala zidului o să-i intre în suflet. După poziția mâinilor și adâncimea privirii, putea fi o fată de pension.     Cum se supărase pe Autorul lui! Cum îl așteptase la intrare, în fiecare dimineață, cerându-i continuarea sau finalul! Cum se apucase să-și compună propriul deznodământ, cu literă apăsată și deznădăjduită!     Și acum, când Creatorul lui era acuzat de indiferență, el se afla în primul rând, gata de mărturisire. Din inima lui nefinisată ieșea o duioșie care nu-și căuta paginile lipsă.  Inspirația muzicală: Axel Thesleff-"Bad karma" Sursa fotografiei

  Probabil că suntem Doar piese într-un caleidoscop cu lumină îngustă. Capetele sunt închise; Fizica nu ne mai vizitează de mult Și noi nu o întrebăm ce mai face. Nu ne mai știm culorile, S-au amestecat în oglindă și pe retină; Am început să semănăm atât de tare Încât am uitat cum era când ne vedeam sfărâmați Într-a lumii prinsoare. Sursa fotografiei

   Cum de ai uitat că, Atunci când lași doi tineri să stea prea aproape, Le vei vedea sufletele amestecându-se în noapte? Cum de ai uitat să încui nevinovăția Și să pui de strajă ceva mai greu decât beția albastră A celor ce nu cunosc altă culoare? Chiar dacă Ți-ai fi amintit, M-aș fi prefăcut eu că uit; Și aș fi descuiat ușile grele,  Să fac loc fericirii și frâmântării mele. Sursa fotografiei

Motto: "Eu am întemeiat inima ta întru tine și credința ta și răbdarea ta."     Am mai scris despre  Adam și Eva , pentru că mi-e tare dragă Geneza. De ce nu i-a fost de-ajuns cerul primului om? Infinitul nu avea rost de unul singur?     Îmi place să cred că am o coastă în plus, străină, ce se învârte și apasă inima, căutându-și în tăcere corespondentul genetic. Uneori, îmi doresc doar să o arunc, ba chiar să o dăruiesc unui necunoscut, să o arunce el pentru mine. Revoltele vin și pleacă, urmele creației rămân. De fapt, eu cred că se repetă cu fiecare dintre noi. Într-un altfel de rai, Dumnezeu răstoarnă eprubete și înnoadă totul în jurul unei coaste suplimentare sau al unei agenezii osoase. Și astfel mergem pe străzi, cu prea mult sau prea puțin, căutând să îmbinăm în zeci de feluri ceea ce ar trebui să fie unic și sfânt.     Chimia pe care o tot izgonim în colțul superficialității (mai ales când vine de la o urmașă a Evei) e...

   Vânătorii de miracole sunt visători foarte organizați. Au liste și programări, tipare și căsuțe de bifat. Când ceva e mai puțin decât perfect, ei abandonează. Apoi, își deschid în suflet o altă constituție, în care strecoară dreptul la stângăcie. Și numele lor e mereu ocolit de acest drept.    Armele lor sunt lustruite. Și-au pregătit cel mai elegant costum, și-au exersat mișcările. E o zi minunată, 4. 04, pentru iubitorii de simetrie. Aceștia sunt oamenii care vor să știe mereu unde se află, în ce punct, în ce proiecție a punctului, în ce tangentă a punctului. Aceștia sunt oamenii care au vibrat când au citit despre stadializarea în oncologie. Aceasta sunt eu.    Dintre toate negurile lui Emil Cioran, eu am reținut doar atât (într-un caiet cu coperți roșii, lângă numărul 746): "Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei...

Am visat că fericirea dormea lângă mine Și că eu mă trezeam mai devreme Doar pentru a-i număra degetele de la o mână, De teamă să nu-i lipsească vreunul. Până și visul are nevoie de o dovadă că e întreg. Inspirația muzicală: Twenty One Pilots-"Heathens" (e ceva tare special în fiecare piesă a trupei) Sursa fotografiei

   -Vezi și tu? te-am întrebat, dar, pentru tine, oamenii erau la fel, așezați ordonat pe un rând curbat, cu umerii întorși spre fereastră. De fapt, nu cred că ai zărit umerii, nici bărbiile diferite, nici nuanțele de albastru cu alungirile și îngustările lor.    Doar eu, (de altfel, o ființă a senzorialului), mă agitam fericită, pentru că era prima dată când cunoșteam ceva cu ochii sufletului. Nimeni nu mă învățase, nici măcar cerul nu-mi spusese. Dar el, tocmai el, nemăsurabilul, un ghem în preajma inimii sau o pânză sub piele, sufletul, VEDEA. Ceva strălucea într-o parte, imperfect, neterminat, om...pentru tine. Eu simțeam că, ori la capăt, ori la nod, împărțeam aceeași nemurire.    Dacă viața și-ar fi răsucit ultima buclă în acea zi și m-ar fi adus în fața firului despicat, n-aș fi fost tristă. Aș fi știut că magia nu mai e o dorință imprimată stângaci și precoce de carțile lui Mihail Drumeș, ci o realitate deja experimentată.    ...

   Inima e o balerină cu talia învelită într-un centimetru, suspendată în neant, în balansul perfect al descumpănirii. Un străin, mereu cu chip de umbră, îi măsoară frăgezimi nenumite, calculând șansele de a i le frânge. Din trei încercări, ar pierde măcar două, căci pielea înghețată știe a simți dezamăgirea înainte să se întâmple.    O balerină ce se abandonează piruetelor infinite, destrămând frânghia primordială, scuturând mâna deja nesigură a bărbatului, așteptând să treacă al șaptelea val al mării iernatice și anume cel izbăvitor.    Inima e o Matrioșkă răsturnată, în care s-au cuibărit toate ale lumii. Cu buze strânse, cu ochii mari, dar fără steluțe, cu freamăt de libelulă albastră, cea mai firavă încăpere cardiacă își dilată pereții translucizi.    Poate că, dacă m-aș răsuci încă o dată, aș ajunge, pe firul de mătase, până la chipul umbrit și l-aș cuprinde cu furie și impulsivitate, ca să văd dacă e oglinda arderilor mele. " ...

Lumina îți dansa pe piele, În seara înfrigurării mele. Sărutul meu visa la tine, Iar gândul, aprins în tăcere, Vibra în plămâni,  În inimă și în sânge,  Ca o rană nedepusă Pe pomeții tăi fără de apărare. (De inspirație medicală) Sursa fotografiei

Am fost cuvânt în prima noastră lume, Purtând sub coaste un dulce legământ Și în palme paradisul sfânt. În prima noastră lume, Cerul nu se întuneca înainte de răsărit Și nici răspusurile mute nu erau gravate în granit. Spune-mi să opresc numărătoarea Sensurilor despicate sub zenit. Condu-mă spre tărâmul În care așteptarea mea a luat sfârșit. Inspirația muzicală: Grimes-"Genesis" Sursa fotografiei

Farmecul tăcerii e ascuțit și dulce, dar concretul îl rănește întotdeauna. De ce nu putem măsura magnificul? De ce se pierd secundele dilatate? Soarele își mai amintește acea zi?  Ce mai rămâne din necuvinte după recenziile sufletești? Nimic sau mai puțin decât nimicul. Mai puțin decât inoxul, mai puțin decât cenușa. Doar un ecou surd, care se regăsește în oglinzile altor povești și îmi adie la tâmple când mă aștept mai puțin. Ceva din mine s-a trezit la viață în liniștea împărțită cândva, ca să se frângă sub povara lucrurilor nespuse. Dacă n-a fost, de ce îmi mai amintesc? Să pretindem că tăcerea nu s-a întâmplat. Sursa fotografiei Inspirația: Marina Abramovic and Ulay, Museum of Modern Art, New York, 2010

Uitarea posedă ecouri albastre, ce pătrund prin ușile sufletești fără avertizare. Întreaga ființă rezonează cu neliniștile înflorite, în timp ce vânturi goale îmi înapoiaza cenușa iubirii irosite. Din norii de catifea curg așchii de violoncel. Pe buze am praf violet de stele-mărturie aspră a necuvintelor. Un înger își întinde aripa de diamant înaintea pleoapelor mele uscate. "Ai 10 minute!". 10 minute de plâns al frunții pe genunchii îndoiți, de iertare a nuferilor sângerii, de vorbit cu timpul, de îmblânzit sufletul. Mă trezesc în furtună, dar acum îi detectez muzicalitatea. Tu devii Cheia Sol, amprentă eternă în inima mea, deși ai fost suficient de laș pentru a trezi pasiunea fără intenția de a arde. Notele mele fac dragoste, destrămând portative și transformându-se în particule incandescente. E liniște acum. Doar versurile nimfelor cândva rănite mai înalță orizonturi pentru mine.  "You'll be given love You'll be taken care of, You...

Frumusețea se transformă în întrebare când rămân cu jumătăți de iubire. Mă privesc în oglindă și văd tot jumătate. Lipsește ceva cu adevărat în reflexia mea? Ceea ce mi-au luat străini în drumul lor spre alte chipuri? Un Procust mincinos mă tot măsoară, însă de fiecare dată când încap în trup, devine sufletul prea mic. Spre ce frumusețe străină, opacă, moartă mă ghidează el? Aș minți dacă aș spune că esteticul aparține spiritului, în timp ce trupul e o amăgire. Sunt chimie și sentiment, nu pot zbura doar cu o aripă. Frumusețea dragă mie e un far aflat la capătul portului, împărțit între electricitate și magnetism.  Electric-Îi privesc fruntea înaltă și simt inspirația pulsând în artere. Chip strălucitor, care-mi trezește poezia prin imperfecțiunile sale. Nu voi iubi un om despre care nu pot scrie, de mii de ori, în mii de feluri. Magnetic-Violoncelist al inimii mele, ce eliberează muzica printr-o privire. Admirabil e cel ce-mi trezește ființa la viață, cel ce îmi de...