Să nu alerge poezia înaintea faptei

Nu-i așa că, dintre toate posibilitățile din lume, Ai alege fatalitatea, Singura ce te-ar duce într-un loc anume? Eu n-aș împărți jertfele în ușoare și grele, Ci le-aș zgudui până ar coborî sensul din ele. Sursa fotografiei

De-aș fi Tu, Cu tot cerul la îndemână, M-aș zgârci un pic Și nu aș irosi minuni de dragul celor Ce nu știu să rămână. Ce înseamnă pentru Tine o simplă fremătare, O pânză sfâșiată sau un vânt de încurajare? Mai puțin decât pentru omul  Ce înghite marea pentru a stinge altă mare. De-aș fi în pace doar o zi, Aș auzi îngerii și sfinții râzând De dorințele-mi fără petec. Cu blândețea lor, Mi-ar îndrepta gândul bezmetic, Iar eu aș deveni o bătaie în minus La porțile uzate de întrebare. Sursa fotografiei

Am visat că fericirea dormea lângă mine Și că eu mă trezeam mai devreme Doar pentru a-i număra degetele de la o mână, De teamă să nu-i lipsească vreunul. Până și visul are nevoie de o dovadă că e întreg. Inspirația muzicală: Twenty One Pilots-"Heathens" (e ceva tare special în fiecare piesă a trupei) Sursa fotografiei

   Cât timp e intens, e real-aceasta este una dintre convingerile mele. Lucrurile mediocre pot fi ușoare sau apăsătoare, pot stoarce un zâmbet sau o pace artificială, pot atrage admirația lumii, dar nu rămân în picioare. Se dezmembrează asemenea unor coșmaruri la ivirea zorilor, părăsesc amintirea pentru că nu au avut vreodată ceva de oferit.    Ceea ce intens e real, dar nu neapărat bun. Drumul spre mistuire începe cu o adiere dulce, cu o falsă promisiune de infinit. De bunăvoie mi-am culcat mâinile în matricea strivitoare, căci nu-mi arătase nimeni cum să alunec în palme care știu să prețuiască.    Care sunt ''termenii pasiunii" (Irvin D. Yalom) noastre? Căutăm omul care strigă mai tare sau pe cel înțelept în tăcere? Pe cel ce pășește mai repede sau pe cel ce știe unde merge?    Adevăratul foc trebuie să aprindă o candelă, într-un altar, fără să se rușineze. Dacă îngerii ar fi martorii iubirii noastre, am mai iubi la fel? ...

   -Vezi și tu? te-am întrebat, dar, pentru tine, oamenii erau la fel, așezați ordonat pe un rând curbat, cu umerii întorși spre fereastră. De fapt, nu cred că ai zărit umerii, nici bărbiile diferite, nici nuanțele de albastru cu alungirile și îngustările lor.    Doar eu, (de altfel, o ființă a senzorialului), mă agitam fericită, pentru că era prima dată când cunoșteam ceva cu ochii sufletului. Nimeni nu mă învățase, nici măcar cerul nu-mi spusese. Dar el, tocmai el, nemăsurabilul, un ghem în preajma inimii sau o pânză sub piele, sufletul, VEDEA. Ceva strălucea într-o parte, imperfect, neterminat, om...pentru tine. Eu simțeam că, ori la capăt, ori la nod, împărțeam aceeași nemurire.    Dacă viața și-ar fi răsucit ultima buclă în acea zi și m-ar fi adus în fața firului despicat, n-aș fi fost tristă. Aș fi știut că magia nu mai e o dorință imprimată stângaci și precoce de carțile lui Mihail Drumeș, ci o realitate deja experimentată.    ...

      M-aș liniști într-o poțiune dulce-amăruie, Roșcată în apus Și palidă în lumina lunii. Mi-ar fi mâinile ușoare De-ar ciopli rotunjimi și alunecări  Răzgândite între uman și splendoare. De-ar coborî cerul în mine, Să-i vorbesc despre chemările străine, M-aș întinde mai puțin  Decât pot nesfârșirile mele. Și aș fi eu însămi poțiunea dulce, Roșcată în înserări; Și aș fi eu însămi poțiunea amară, Palidă în întunecări. Inspirația muzicală: Depeche Mode-"Corrupt" Sursa fotografiei

   Inima e o balerină cu talia învelită într-un centimetru, suspendată în neant, în balansul perfect al descumpănirii. Un străin, mereu cu chip de umbră, îi măsoară frăgezimi nenumite, calculând șansele de a i le frânge. Din trei încercări, ar pierde măcar două, căci pielea înghețată știe a simți dezamăgirea înainte să se întâmple.    O balerină ce se abandonează piruetelor infinite, destrămând frânghia primordială, scuturând mâna deja nesigură a bărbatului, așteptând să treacă al șaptelea val al mării iernatice și anume cel izbăvitor.    Inima e o Matrioșkă răsturnată, în care s-au cuibărit toate ale lumii. Cu buze strânse, cu ochii mari, dar fără steluțe, cu freamăt de libelulă albastră, cea mai firavă încăpere cardiacă își dilată pereții translucizi.    Poate că, dacă m-aș răsuci încă o dată, aș ajunge, pe firul de mătase, până la chipul umbrit și l-aș cuprinde cu furie și impulsivitate, ca să văd dacă e oglinda arderilor mele. " ...