Să nu alerge poezia înaintea faptei

Nu păstra ce nu poți atinge. Fața lui e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta în locul tău?  Vocea lui e ușor de recunoscut;  Dacă zâmbește lângă un copil, sigur are vocația de tată. Îi place un film complicat și acum îl vezi filosof; Asculți muzica lui de parca ar fi a ta, te apuci de analiza literară a versurilor și speri să fii tu protagonista. "Ce geniu! Ce profunzime!" îți spui , De-ai putea dezbate asta privind cerul , dar fără a vedea stelele, pentru că ai devenit mioapă între timp. Bărbia ta încape perfect în unghiul dintre police si index, de ce nu știe oare? E amprenta amprentelor unei lumi de atracții primordiale și de proiecții, iar o astfel de schelă nu poate fi urcată de nimeni. Nici măcar de tine însăți, cea care oferă feliuța de ființă, niciodată întregul. Fața mea e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta (în locul tău)?

Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță,  ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă. Foo Fighters: The Pretender -The need you buried deep, the secrets that you keep are ever ready? Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit pr...

   S-a întâmplat să nu mai compun în ultima vreme, deși au stat atâtea lucruri pe marginea sufletului, gata să îl prăbușească. E mai ușor să ascult o piesă electronică, fără versuri, superficială ori cum ai dori să o numești, lăsându-mi gândurile să zboare decât să iau un pix negru și sa apăs, să tai, să vărs cafea sau lacrimi pe marginea jurnalelor.   E o așteptare generală să ne maturizăm abandonând "prostioarele" de tipul scrisului, sincerității și principiilor morale. Deciziile proaste se materializează imediat, cu zgomot, iar cele bune mult mai greu și sunt mereu înghesuite într-un colț-de sfaturi nedorite, de tot felul de oferte menite să te schimbe, să rupă ceva din tine ca să fii și tu rupt.    Eu nu cred ca te poți vindeca de scris. Azi mi-au ars degetele așa cum o face și inima, chiar dacă pare foarte cumințică; m-am întins după cuvintele pe care nu vreau să le organizez, am recitit pagini în care adunasem atâta convingere necenzurată ...

   Un împărat avea un secret: era chel. Nimeni nu știa acest lucru, cu excepția slujitorului de încredere, aflat în dreapta sa. Acesta era un om blând și bun, dar povara destăinuirii stăpânului său îi apăsa umerii, ca o vină și ca o jale. După nopți nedormite, găsi o cale ce i-ar fi putut aduce alinare; merse în cel mai îndepărtat colț al pădurii regești, săpă o groapă cât el de adâncă și se strecură în ea. Acolo șopti, la urechea pământului reavăn și umed: "Împăratul este chel." Se ridică ușurat, cu inima liberă și mulți ani trecură până când din locul acela ieși un copac, din ale cărui ramuri a cioplit cineva un flaut. Dar flautul nu era un simplu instrument, condus de degete măiestre, ci avea propriul glas, care răsuna până în depărtări: "Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel..."    Când aud oameni spunând că și-ar dori să fie din nou copii, eu mă gândesc la povestea ac...

   Știu că se vând capete de drumuri,  În pachete impare, ca să nu-mi ajungă niciodată. Știu că e timpul sfârșirilor cumpărate,  Că răbdând, risc să devin eu sfârșire. Am prea puține monede pentru o astfel de târguire.  Am prea multe monede pentru o astfel de târguire. Inspirația muzicală: The Prodigy-"Nasty" (Spor remix) Sursa fotografiei

I-am dat frumuseții glas și pomeți ascuțiți, Ca să pot să mă sprijin când mi-e dor de iubit, Să nu arunc spre rai rugăciuni de nemulțumit. Am strigat dorința pe nume,  Așteptând să-i fiu ecou; Iar cei ce nu înțelegeau profețiile,  Căutau să mă condamne pentru că am spus: "Vreau!" Însă eu am mers pe bucle până la zenit,  Am alunecat pe piele până la aluatul primordial,   Să văd ce bucătar ne-a împărțit  Numai pe jumătate, fără graniță și sfârșit. Să-l rog să ne mai măsoare încă o dată,  Iar de-a greșit, să ne uite într-o bucată. "I said: «   Hey, hey! Oh, what a ship we sail... » " Inspirația muzicală:Sevdaliza-"Sirens of the Caspian" Sursa fotografiei

Noi nu suntem buni prozatori,  De aceea nu ne publică povestea.  (Încă) Pălim sub nume mari de autori,  Veridic nu-i alintul cu vârfuri moi. Dar nimeni nu ne fură poezia,  Nici curajul de a scrie un vers opac. Eu știu că semănăm într-o bărbie Și că astfel de detalii pier la corectat. Eu pot visa sublim sub spectru îngust,  Riscându-mi pacea înainte să gust Din fericiri ce stau (încă) la dospit, În ciuda fobiei mele de ermetism. Când pronumele pare vag la tipărit,  Eu îi cunosc amprenta de neînlocuit. Sursa fotografiei

"Do you really want me to write a feminist anthem? I'm happy cooking dinner, in the kitchen, for my husband." Marina Diamandis    Îndrăznesc prea mult dacă mă apăr sub o lupă uriașă? Dacă în loc să-mi doresc un tavan opac, eu cer să fiu expusă, în detalii și diametre imperfecte, într-o vânătoare de verdict și iubire de secret, să fiu proiectată într-un iris de o culoare devenită laitmotiv?     Cum își găsesc unii locul trăind într-o altă formă? Aș putea și eu să îmi mint buclele, dar conștiința mea și-ar cere pigmentul înapoi. Și unde ar mai crește minunea dacă m-aș decolora pe cale? De mi-aș nega chemarea genului ? De-aș duce lupte acolo unde menirea mi-e de supunere, aș fi mereu neîntregită.    Nu pun diez în cafeaua de dimineață, însă caut alte semne în inima mea. Și când găsesc nedumerirea ondulată, nu încerc să o grăbesc sau, mai rău, să-i înțep curajul într-un punct. Îmi place să o trăiesc până la capăt, să văd unde ...

   La întrebarea: "Care e cea mai lungă așteptare pe care o cunoști?", eu aș ridica mâna și aș spune: "A mea." Nu m-aș rușina nici de istorie, nici de războaie, nu aș fi nici mai mică, nici mai mare decât înțelepții lumii biblice.    Astăzi, răbdarea cântărește mai mult decât în urmă cu două mii de ani. Drumul spre un țel nobil ori spre un adevăr personal , drumul spre Persoana care să-ți spună adevărul e mai întortocheat. Timpul are un alt timp, de trudă și de fugă. Și mă îngrozește, uneori, faptul că mă întâlnește avansând fără certitudini.    Acum, marea nu se desparte sub ochii mei. Nu am toiag, nici plăci de piatră pentru porunci; caut în alții sfințenia pe care nu o găsesc în mine și mă apăr de vina presupusă.    Nimeni nu mă va alunga dacă mă așez puțin pe mal, privind spre zări fără catarg. Mă voi chinui stând trează, pentru că nu vreau să fiu omul din spatele despicării apelor, lașul, cel cu o inimă îngustă în care înc...

    Suntem anticiparea unui mister; Nu am completat formulare cu două opțiuni, Refuzul și cedarea s-au blocat Pe un ecran alb-negru în mijlocul lumii. Repetăm o singură scenă Dintr-un act ce promitea a fi inspirația zilei de joi. Suntem expuși în fântâni arteziene,  Unde monedele aruncate cer abandonul din noi. Piciorul meu e cuprins de spirale metalice, Toți văd strânsoarea ce lucește într-un unghi; De n-aș purta sărutări pe ambii genunchi, Aproape aș crede că mi-e sortit a sta. Suntem anticiparea unui mister; Fiecare vrea să ne vindece de ceea ce nu suferim. Se pare că îi amintim prea des lumii Că o astfel de distorsiune sfârșește în deplin. Inspirația muzicală: Sevdaliza-"Human"(Studio version) (iubesc acest gen muzical, trip-hop, pentru că e experimental și pasional. Și el s-a născut în anii '90.) Sursa fotografiei

   Pentru a iubi, trebuie să cunoști,  Dar cum ai putea cunoaște dacă nu te-ai apropia cu iubire? Mai cauți tu în altul prilej de mântuire, Ori îi numeri fiecare tresărire Și aștepți ultima literă vinovată? Nu s-a născut în lume o Evă resemnată, Nici un Adam din vorbe sau asprime simulată, Căci fiecărui om îi este permis Să păstreze măcar un rai necompromis. Eu nu mă tem să spun că, între orice și tine, Mai sunt zeci de măsuri de potrivit. "Are you the fishy wine that will give me a headache in the morning Or just a dark blue land mine that will explode without a decent warning?" Hooverphonic Inspirația muzicală: Hooverphonic-"Mad about you" (with Orchestra) Sursa fotografiei

   Aș vrea să îi spun zâmbetului meu că nu mă supără corespondența lui cu sufletul. I-am găsit scrisorile sub gropițe-e vina mea că nu știe să le ascundă?-și le-am citit, indiscretă și  grăbită. Le-am împăturit cu grijă, ca nu cumva să rup vreo bucată și să adăpostesc rămășițele sub scuza lașă a imperfecțiunii.    Buzelor le-am cerut să fie ele însele și parcă au progresat un pic. Au început să zică "Da", "Nu", și lucruri mai îndrăznețe, cum ar fi liniștea. Le-am certat când căutau refugiul într-o teoremă și le-am promis că, dacă vor fi cuminți așa cum s-au temut mereu să fie, vor rămâne neatinse de pesimism și de înșelare.    Ochilor le-am pretins să-și dilate pupilele mai des și să nu se rușineze când o fac. Izbăvirea nu se află în fuga de trupesc, ci în recunoașterea nevoii de frumusețe, drag și detaliu. Le-am întărit și dreptul de a-și ridica sprâncenele și de a deveni strălucitori numai când sunt sinceri.    Am vrut doar să îmi ...

Biruința are multe surori,  Dar nu toate sunt ale tale. Te zbați să o prinzi pe cea îmbrăcată în violet, Când tu ai inimă de altă culoare.   Tu strigi în gând versul ce a fost scrijelit pe talpă,  Și îți cauți vechea hartă  în mâini. Busola ta se visează răsturnată, De liniști ce se nasc în alte lumi. Dar taina nu mai stă în calcul,  Nici în deciziile abrupte; Învață-ți numai sufletul cu faptul Că biruința își pregătește pasul. Inspirația muzicală: The Prodigy-"Climbatize"  (melodia aceasta îmi lasă mereu senzația că mă aflu într-o realitate supraetajată, unde tot ce e obscur la un anumit nivel devine limpede mai târziu.) Sursa fotografiei   

   Într-un om se strecoară copilăria. Ea rodește în multe feluri, dar adultul de mai târziu va prețui mereu faptul că a învățat să se roage. Atunci i se deformează degetele drepte, căci scrie cuvintele prea apăsat. Și parcă tot ce-i al lui crește sub această boltă a apăsării, în bucle și deviații, înflorind pe la colțuri și în pământ sterp.    Apoi, se va întâlni cu neprăvăzutul, care va fi de două ori mai mare decât omul nostru. Nu va ști cum să-l adune altfel decât înfășurându-l în propriul suflet, ca pe un fir nesfârșit al cărui ghem ar cântări prea mult. Și astfel de legături primejdioase nu-și vor găsi dezlegarea, dar se vor transforma într-un izvor încăpățânat și pur.     Peste chipul omului, vor trece lacrimi mari și zâmbete care încrețesc ochii. Raportul dintre ele va fi mereu un mister. Peste inima omului, vor aluneca păreri de iubire și o singură certitudine. În minte și în trup, se vor ciocni planuri, melodii, stadializări, dorinț...

   Nu știu să negociez cu timpul,  Dar aș încerca să-i vorbesc unei secunde. Aș vrea să-i aud fâlfâitul ascuțit când greșesc, Să construim împreună ziduri între cereri, Să le despărțim pe cele rele Înainte să prindă rădăcini în adâncurile mele. Poate că secundele ar ști limbajul lui Și m-ar ajuta să-i înțeleg gesturile sacadate; Aș întinde eu mâna pentru el, Să-i dau ce caută cu nerușinare, În ceasul meu umbrit de o mirare. Inspirația muzicală: The Prodigy-"Charly"  (multe revelații s-au petrecut pe melodiile lor, oricât de improbabil ar părea. Basul acela nu pare să simtă trecerea anilor.) Sursa fotografiei

   În ultimul an de facultate, viața ar trebui să semene cu o linie izoelectrică, să fie lină, perfectă, înțeleasă până la ultimul amănunt, iar eu să fiu marinarul cu visele adormite. Să nu mă tulbure nimic, să nu mă atingă nicio intensitate, să respir regulat.    Câte căsuțe cu experiențe  ar fi trebuit să bifez până la 24 ani? Care e punctajul necesar pentru a merge pe drumul ales  de inima mea? Mă voi muta, din nou? Voi fi eu vreodată un om resemnat?          Marea decizie e aceea de a lăsa credința să perforeze pielea aspră a rațiunii. De fiecare dată când mă tem de timp și îl cert, ceva îmi aduce aminte de Creatorul lui, de Cel Căruia Îi pasă de secundele mele. Și apoi mă liniștesc și sper și reascult  "The fat of the land" (The Prodigy, 1997) .     Albumul acesta mă transformă într-o turistă ce străbate străzile Indiei purtând o geacă de piele. Revin la el ori de câte ori vreau să-mi amintesc de mine în...

Lasă-mă să cresc în jurul întrebării; Eu îmi revendic dreptul să mă înșel, Căci învăț să fiu a necunoscutului stăpână, Dar nu mă pot supune răspunsului scris de propria-mi mână. Un "dacă" ți-aș da ție, pentru proteste, Un altul ar adăpa orele nopții; Iar eu, făr-un notar care s-ateste,  Aș săruta subtil obrazul sorții. Și știu că anii par amenințare, Ei cer să mă îndrepte, cu mult sârg, Dar eu mai am un "dacă", Bătrân ca Întruparea,  Ce mă trezește și-mi spune că-i flămând. Sursa fotografiei

Te vreau fără aureole, Cu multe semne de întrebare, Cu mâini rebele în căutare, Născute, parcă, într-ale mele. Cu golul și cu fremătarea, Roadele mele cresc mai dulci, Iar dorul, subțiindu-și calea, Scobește un umăr ca să-l culci. În locul fără de pereche, Ușor, am deveni risipă; De-am fi aduși pentru o clipă, Să legăm rosturile cu taina. De aceea curge înțelepciune, Pe frunți fără aureole; Iar timpul nu mai are nume De grec răpus printr-o minune. Inspirația muzicală: Jesse Cook-"Double dutch" (1. Cât de frumos a trecut timpul peste chitaristul meu drag, Jesse Cook! M-a cucerit cu un singur cântec,  "Closer to madness" , cu parfumul lui de noapte roșcată. 2. Violonistul Chris Church se află sub aceeași stea a intensității.) Sursa fotografiei

   Există atâta frumusețe în jur, dar întâlnirile cu ea sunt mai rare ca oricând. O vezi la orice colț, e zgomotoasă, te strigă, gesticulează, dar nu te atinge sufletește. E acolo, ACOLO, și nu AICI, în intimitatea chemării tale.    Încercând să-mi îmbrac interiorul într-o haină strâmtă, am ajuns să accept faptul că nu am scăpare. Nu pot fi altfel decât sunt. Grăbită, dar cu o măsură de răbdare în plus. Certată cu starea de mijloc. Cu ochii mamei și părul tatălui. Alegând intuitiv, cu prețul înșelării.    Înainte să mă iubești, trebuie să mă asigur că mi-ai ascultat sufletul și că nu ai fugit. Iar dacă îți place stilul trupei Hooverphonic, ești pe calea cea bună. Muzica lor e ușor sumbră, dar pasională; nu se despart niciodată de viori, pentru că ele sunt singurele instrumente care creează senzația de nemurire. Dumnezeu a răsturnat eprubetele cu talent și grație când i-a adus pe lume. Oare avem vreo justificare când rostim: "Nimic nu mai e pur în ac...

De-ar ști cuvântul  Că se va pierde înainte de a fi rostit, S-ar arunca direct în faptă, Cu riscul de a părea nesăbuit. Unde să-și caute chinul Gândul născut spre a fi irosit? Ce loc l-ar tortura mai aspru Decât sufletul prea laș pentru a fi cinstit? Inspirația muzicală: Hooverphonic-"No more sweet music" Sursa fotografiei