Să nu alerge poezia înaintea faptei

Atât de nepotrivită cu lumea Pari tu, iubito, Încât tot ce atingi  Rămâne cu o urmă a solitudinii tale. Te simțeam sprijinindu-ți bărbia pe umăru-mi moale, Dar mă temeam că-mi vei fi sfărâmare; Tu, ca să mă îndupleci, Îmi spuneai că unele melodii îți par albastre Și că ai vrea să-ți desenez conturul buzelor cu degetul mare. Atâta nepotrivire am purtat în fire, De când ți-am cunoscut glaciala răzvrătire Și n-am știut să o cuprind în mâinile mele. Acum, soarta îmi este a rămâne Privindu-te, iubito, Iubind pe altul, mai curajos ca mine. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"Art deco" Sursa fotografiei

Mâine va cântări mai puțin, Poimâine mai puțin și o greutate Și apoi două greutăți și o frângere. După frângere, începe rezidirea, Care va fi imperfectă, Ca un preludiu al speranței  Într-o inimă împăcată cu dezămăgirea. Oamenii voi zări reconstituirea Și nu-și vor găsi cuvintele, De teamă că ar afla în tine Altceva decât un infinit de începuturi Înălțate spre a sfârși mâine. Inspirația muzicală: Hooverphonic (with Orchestra)- "Vinegar & salt'' Sursa fotografiei

Lumina îți dansa pe piele, În seara înfrigurării mele. Sărutul meu visa la tine, Iar gândul, aprins în tăcere, Vibra în plămâni,  În inimă și în sânge,  Ca o rană nedepusă Pe pomeții tăi fără de apărare. (De inspirație medicală) Sursa fotografiei

Ce bine că te-am iubit  Când erai doar un neîntâlnit, Iar începutul tău era ultimul meu sfârșit. Ce bine că n-am spus nimănui Despre sufletul tău neșlefuit; Să nu mi te fure vreun destin nesăbuit Așa cum mi-ai furat tu doruri pe care nu ți le-am destăinuit. Ce bine că am ajuns de unde am pornit, Căci nemurirea noastră are unduiri de labirint, Iar eu, ca și atunci, Mă ascund de tine abia după ce te-am întâlnit. Inspirația muzicală: Hooverphonic-"Badaboum" (dacă sufletele ne-ar cânta) Sursa fotografiei

   "Oamenii nu mai gândesc ce spun pentru că au la îndemână prea multe cuvinte și prea puțin timp. (...) De acum înainte, pentru a se exprima, fiecare om se va putea folosi de un număr fix de 21 de cuvinte." Tudor Chirilă        Ale mele ar fi:  totdeauna. Să piară timpul, să am măcar un colț de viață neatins de schimbare. stilou.  Câte ziduri s-ar fi suprapus în mine dacă nu aș fi învățat să-mi aștern sufletul pe hârtie? scântei. Ar trebui să ardă între noi și în noi. sărut. Unul sufletesc. rugăciune. Uneori, e o bătaie surdă într-o ușă străină, alteori e cheia spre absolut. Însă chiar și atunci când uit de ea, ruga nu uită de mine. primăvară. Cu pistrui cu tot. porțelan. Frânt, dacă se poate. pomeți. Cei bine conturați, masculini, puternici. Da, și aici zace frumusețea. jurământ. Pentru că trebuie să îți asumi responsabilitatea dacă vrei ceva măreț. început. Înmulțit cu infinitul. grație. Să n-o îngrop, orice ar fi. fior. Unitatea de măsură pentru adevăr

   Cel mai frumos om de pe Pământ nu era perfect. Avea măcar două trăsături exagerate, două disproporții pe care iubita lui le numea supranaturale. Când stăteau unul lângă altul, păreau două oglinzi răsturnate. Ce-i lipsea unuia îi prisosea celuilalt.    Cel mai frumos om de pe Pământ avea măcar două temeri adânci. Le ascundea de toți, cu excepția iubitei ideale. Pentru ea, se așeza timid pe marginea scaunului și își aduna mâinile într-un căuș, astfel încât să-și prindă sufletul dacă acesta se va prăbuși. Ei îi povestea, în cuvinte simple, frământări neatinse de uitarea mincinoasă. Se aștepta să o audă plecând, călcând apăsat pe podeaua rece și rostind, chiar înainte de a-i înapoia cheia de la inimă: "Tu ai întunericul de care fugeam mai tare.''     Cel mai frumos om de pe Pământ avea măcar un strop de nebunie. Iubita ideală îi spunea: "M-am rugat pentru asta.'' , iar el râdea neînțelegând algoritmul divin.    Poate ca viața lui nu purta pantofi roși

   Scuză-mă străine, te grăbești? Eu te privesc de parcă te-aș cunoaște, dar să știi că ochii mei se prefac. Ei nu te văd, ci văd prin tine, lăsându-se înecați în adâncuri nenumite, de azur și lavă. Așa că, atunci când te întreb "Ești aici?", să-mi ierți miopia sufletească. Prea mult am visat ca să știu cum să-mi întrec visul.     Și mie îmi plac nesfârșirile. Oh, nu mi-ai spus acest lucru? Înseamnă că l-am citit eu undeva în vârful degetelor tale sau în rodul unui pom străvechi. Rod de dor, dor de rod...    Nu, nu te mai ascunde într-o pubertate întârziată. Nu știai că mă grăbesc? Ca și tine, străine, mă grăbesc stând pe loc.    Mâine voi fi tot aici, dar voi fi oare aceeași timidă cu puseuri îndrăznețe? Sceptică nu voi deveni, dar voi mai avea eu timp pentru necunoscuți? Cine va răsuci minutarul pentru mine și va îmbrăca într-un rost întârzierile? Sursa fotografiei

   Construiește-ți un sanctuar în suflet. Șlefuiește un altar din marmura cea mai curată și îmbracă-l într-un crez interior. Pune-L pe Dumnezeu la mijloc, pentru că El te cunoaște din ziua în care nu existai. Aprinde o lumină din dorințe demne și așează o oglindă pe o balanță.     Recunoaște că ai o slăbiciune pentru ochii albaștri, cu origini mai adânci decât ratările cupidoniene. Aici, în tine, nimeni nu-ți va spune că ești superficială și nici nu te va sfătui să "acorzi o șansă" privirilor negre sau verzi.    Adu-ți ceașca preferată, cu trandafir albastru, și ceasul mecanic, pe care toți îl găsesc prea zgomotos. Nu uita de "romanul" vechi, neterminat, care ar fi fost aruncat de mult dacă nu reflecta părți din tine, de a treia melodie dintr-un album, ce a fost ascunsă acolo pentru că e cea mai bună și nu satisface gustul maselor, de idealism și naivitate. Să iei cu tine tot ce te inspiră, să iei și primăvara dacă poți și să încui ușa după ce ai intrat.

Tu ai ceva adânc,  De copil lăsat pe pajiște fără răspuns, De jar și primăvară timpurie, De grabă și așteptare prelungă, De fugă și de încremenire mândră. Ceva adânc și încă necuprins, Ceva al omului pătruns de vis, Al zilei ce a trecut Și al tăcerii ce doare  Mai mult decât oricare alt cuvânt. Așa îmi vorbea un gând, Când eu voiam să-l uit pe pajiște,  Ca pe-un copil fără răspuns. Inspirația muzicală: of Verona-"Fleurs de la lune" Sursa fotografiei

  Într-o seară de vară, obrajii mei au luat culoarea amintirii. Chiar pe pomeți, s-au amestecat roșul aprins și albastrul regal, promițând să nu se despartă vreodată.    Pe buze aveam scrise cuvinte cu litere mărunte. Erau poezii secrete, despre lumi ce încep în vis și n-au sfârșit. Citindu-le, am zâmbit cu zâmbetul altcuiva și am simțit cum, în colțul stâng al gurii, se formează acea gropiță imposibilă. Astfel am devenit doi...imposibili.    Aveam pupile dilatate și sprâncene arcuite. Umbra genelor cobora până la umerii palizi, prefăcându-i în adăposturi translucide. Îmi era teamă să clipesc, să pierd vreo secundă. Dacă ratam tocmai răspunsul pe care îl căutasem cu pași zdrobiți?    Ar fi trebuit să vânez forma, dar eu, neascultătoare, am fugit spre străluciri. Am rămas în lumină, neștiind dacă sunt orbită sau dacă e prima oară când văd cu adevărat. Am rămas unde am găsit un trup îmbrăcat în suflet. Astfel am devenit doi...imposibili. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"C

Purtam parfumul zilei în care sufletu-mi râdea; Eu l-am rugat să fie cuminte,  Dar el nu mi-a ascultat asprele cuvinte. Mi-a întins răbdarea ce urca Olimpul, A rupt secunda în care se oprise timpul, M-a condus spre lumină cu înfrigurare,  Lăsându-mi rațiunea fără de suflare. A alunecat pe lângă lobul urechii Și s-a oprit curios deasupra claviculei stângi, Ca să-mi îmbrace inima într-o vrajă, Pe Zburător să-l cheme și să-l facă strajă Somnului meu cu pleoapele deschise,  Întins pe patul alb al demodatelor vise. Sursa fotografiei

   Există anumite trăsături de caracter care nu pot fi despărțite. Se îmbină într-o furtună aflată la limita dintre dintre fascinație și abandon.   Prima dată, îmi descoperi sensibilitatea. E ușor de ghicit, roșește și e stângace uneori. Ea îndrăznește doar când iubește sau scrie.   Apoi, chiar în culoarea ochilor, ai simți pasiunea. Parcă nu-ți vine a crede că ar merge lângă timiditate. Eu zâmbesc și mă întreb ce înseamnă focul pentru tine? Latex? O glumă nereușită?    Dacă am fi pe aceeași orbită, ai privi prin mine și ai zări roșu, violoncel, flamenco, dor, vis, crez și sfărâmare. Ți-aș fi aproape dragă, până ne-ar ajunge impulsivitatea din urmă. Aș aluneca printre degetele tale chiar înainte să mă prinzi. Oh, mi-aș dori să rămân, dar nu știu cum. Nu mi-a spus nimeni cum arată fericirea privită de aproape. Sursa fotografiei

Cum se poate ca-n lumină Să caut mereu umbra fină, În zâmbet-colțul de îndoială, În mâini-atingerea fatală? Să fug de furtuni în zilele senine, Să pun piatra de temelie cu gândul la ruine, Să sfârșesc înainte de a începe, Să vânez frântura liniilor drepte? Să plec în clipa în care ajung, Să-mi fie greu să mă bucur și mai ușor să plâng, Să cunosc doar gustul sfărâmării Și să nu mă fi predat vreodată înălțării? Inspirația muzicală: Years & Years-"Ties" Sursa fotografiei

   Dacă aș putea întoarce timpul, aș reveni la clipa în care am cunoscut un om anume, la acea zi plină de semnificații, care părea regizată de o mână sfântă. Cum de și-a amintit Dumnezeu de pasiunea mea pentru detaliu, dar a uitat să-mi dăruiască imaginea de ansamblu?    M-aș întoarce și aș schimba totul. Aș evita acel loc și acel om și aș rămâne un suflet fericit. Ori m-aș apropia tiptil, cu pași lucizi, și mi-aș imprima pe chip așa-zisa inaccesibilitate ce mă caracterizează. Ori l-aș prinde de guler pe străinul respectiv și l-aș întreba de ce s-a rătăcit pe calea mea. L-aș privi până ar ameți și ar fi nevoit să-mi spună adevărul.    Clepsidra nu e mâinile mele și nu am cum să rescriu povești. Pot doar să cred că există un rost al fiecărei experiențe, că sunt și eu mai mult decât o fărâmă pe un Pământ mișcător. Inspirația muzicală: Years & Years- "Toxic" Sursa fotografiei

Să-mi dai Nici mai mult, nici mai puțin,  Decât un foc ascuns în gheață lucitoare,  Decât un pas sigur de dansatoare, Un dor ca al chitarei spaniole, O promisiune fără de scăpare. Să pleci Dacă vocea îți tremură a nehotărâre, Căci nu știi să arzi de drag asemeni mie. Recomandare: Goran Bregović-"Underground tango" Sursa fotografiei

   Uneori, filosofia trebuie scuturată de pe umeri. Uneori, e bine să îmi înalț genele fără să mă întreb dacă freamătul lor lasă în urmă praf de înger sau de frânghie destrămată. Să iau în palme doar ce pot cuprinde. Să calculez doar ceea ce poate fi strecurat în tabele. Să mă bucur de mirosul cafelei. Să cânt  Primadonna (Marina and The Diamonds) , învârtindu-mi o buclă pe deget. Să recitesc pagini de jurnal, pagini despre zile în care nu datoram fericirea nimănui. Să îmi întind mâna spre Dumnezeu și să închid ochii. Să încordez ceasul mecanic, de teamă să nu rămân fără timp. Să râd ca Sharon Osbourne, preț de jumătate de oră. Să îmi amintesc de ceea ce mi s-a spus cândva-că nu va trebui să fac zgomot pentru a fi remarcată.    Întrebările nu mai merită zbuciumul meu. Ele trebuie alungate într-un colț și învelite în propriile voaluri. Într-o zi, se vor întoarce supuse, flămânde, cu răspunsurile pe brațe. Sursa fotografiei   

   Eu și Paradisul ne căutăm de ceva vreme. Eu mă grăbesc, strecurându-mă printre frânturi ale altor lumi, el mă urmărește ca o baladă neascultată. Purtăm același portativ cu 6 linii, însă notele nu mai ajung la refren. Îmi sunt atât de cunoscute începuturile, suspendările, amânările... Aproape că mă rușinez pentru că am desenat o cheie Sol cu mâinile mele.     Eu și Paradisul ne-am găsit, de câteva ori. Într-o zi a Inimii, am dansat pe orbita altei planete. Am împărțit irizațiile electrice și misterul, așa cum nu aveam dreptul în aceste timpuri. Și eu, eu am rămas cu o pană din aripa Zburătorului întârziat. "Looking back, my past It all seems stranger than a stranger." Lana Del Rey Lana Del Rey-"Freak" Sursa fotografiei

Dacă aș fi ceea ce nu sunt, Din Eva ar rămâne doar pământ, Din mine, doar o iederă în vânt. Aș ajunge mai repede unde n-aș vrea să-ajung Și aș pierde ceea ce n-am cerut nicicând. Dacă aș fi ceea ce nu sunt, Aș sfârși întinzând mâinile pe care nu le am Și alintând visul unui necunoscut. Inspirația muzicală: Major Lazer-"Lean on" (Mereu am găsit ceva trist în melodia aceasta.) Sursa fotografiei

   În spatele rațiunii sofisticate, intuiția pare o senzație primară, o relicvă a deceniilor în care mai exista mister pe lume. Cu toate acestea, ea străbate ființa ca un curent electric, lăsând în urmă axiome la care matematica nu ar putea ajunge vreodată. Se strecoară demnă și hotărâtă printre faldurile pragmatismului și sfidează înțelepciunea ieftină a acestui secol.     Inițial, a fost un moment dilatat în timp, apoi o însemnare în jurnal. N-am crezut-o, așa că a devenit vers și cuvânt rostit și amintire concretă. A început să aprindă o lumină în ochi și să schimbe felul în care zâmbesc. S-a jucat cu argumentele și le-a aruncat în vânt, în ciuda protestelor mele. M-a desemnat protagonistă într-un film nepământean, ca să se asigure că nu voi mai fi niciodată aceeași persoană. Și m-a convins să o ascult, măcar de data aceasta. Inspirația muzicală: Paul McCartney-"Hope of Deliverance" Sursa fotografiei

  În rai, totul era cânt și bucurie. Îngerii își fluturau uriașele aripi, care n-au cunoscut vreodată neputința. Ce știau ei despre înfrângere sau amânarea amară? Ochii lor astrali nu se închideau, pentru că nu aveau un întuneric de care să se ferească.    Dansau cu grație printre dorințele muritorilor, încercând să le cuprindă cu penele subțiri. Unele erau atât de arzătoare, încât nu-și găseau refugiul nici în cer, nici pe Pământ. Altele erau nedemne și, cu toate acestea, se împlineau.   Era o distanță prea mare între piatră și orizont, așa că nimeni nu mai ținea numărătoarea solilor pierduți. Resemnarea cuprindea neînțelesul, transformând sufletele de speranță obosită în colivii.    Un singur înger a coborât din cerul dulce, orbind pe cale, pentru a opri destrămările interioare. Nu avea o inimă, însă își scutura aripile de la capăt la altul al lumii, strigând deznădăjduit: "Să nu deveniți de plumb, să nu deveniți de plumb..." Inspirația muzicală: Chambao-"

        Cuvântul scris e sublim.  Coboară metodic, din minte în vârful degetelor, se răsucește, se alintă puțin, sfârșind într-o amprentă pe hârtie. Mi-a fost drag de când am învățat să-l desenez, pentru că mi-a alinat perfecționismul interior. Cum altfel aș fi putut să-mi îmblânzesc visurile?   Cuvintele rostite sunt atât de neputincioase... În afara unui timp de finisare, ele se ciocnesc în mijlocul propozițiilor, apoi se retrag îmbujorate. Petrec zile întregi în colțul buzelor, pâna iau forma obosită a necuvintelor-realități ce desemnează fluturii înghețați ai inimii.   Viața mea n-a devenit scrisoare, așa cum ceream în rugăciune. O mână nevăzută mi-a incendiat planurile și o voce interioară mi-a spus să nu mai caut versuri, ci muzicalitate. Să evadez din sintagmele înguste și mă las purtată de liniile portativului.   Tot ce știam erau rimele gândite, care se nășteau doar în nopțile furtunoase, doar pe fundalul înfrângerilor. Erau sclipiri fade, aproape perfecte, de deza

   Dacă m-aș putea transforma într-un instrument, aș fi violoncel. Aș fi extrema stângă într-un cvartet, nota cea mai gravă, silueta cea mai apropiată de feminitate. Aș avea culoarea vulcanului mocnit și coarde lungi, încă nedescoperite. Aș fi rezonanță și intensitate, ideal și chimie întrupată.    N-aș adormi în ecoul aplauzelor, ci în mine însămi. Aș purta sub pleoape "o supunere mută, care se întâlnește adesea la caracterele pline de pasiune"(Thomas Hardy). Mediana lumii m-ar ocoli și mi-ar cere să-mi șlefuiesc viziunile. Dalta compromisului mi-ar sta aproape în momentele de îndoială...    Aș fugi spre clipa următoare, dar gleznele nu-mi mai aparțin. Timpul a devenit o întrebare roșcată. Inspirația muzicală: Jesse Cook-"Closer to madness" Sursa fotografiei

Să greșim crezând, Sprijinindu-ne tâmpla pe secera timpului Și inima pe roca fierbinte. Să greșim căutând  Poezie într-o lume răsturnată. Să greșim arzând  De dor nepământean, Să nu pășim zadarnic  Spre ultimul liman. Sursa fotografiei

  Motto: ''Not everyone is out to screw you over, Maybe, yeah just maybe, they just want to get to know you." Marina Diamandis    Uneori, aș vrea să trăiesc într-un tărâm al previzibilului, unde apele sunt limpezi, cerul senin, iar florile cresc pe straturi perfect delimitate. Aș vrea să găsesc pe pernă o scrisoare de la Dumnezeu, cu răspunsuri la frământările mele. Aș vrea o busolă interioară, care să-și învârtă acul doar între ''Da'' și '' Nu''. Aș vrea evenimente împărțite în categorii, etichetate și expuse într-un muzeu sufletesc. Aș vrea să pot privi vitraliile fără teama că mi se vor sparge deasupra frunții.    În lipsa acestui decor liniar, sunt doar o visătoare cu tălpile goale și cu un voal negru în fața ochilor. Brațele întinse și credința reprezintă singurele mele repere.    Drumurile sunt lungi, sinuoase și aride. Gleznele pot fi frânte, inima poate sfârși într-o prăpastie. O clipă e de-ajuns pentru a transforma l