Să nu alerge poezia înaintea faptei

  În rai, totul era cânt și bucurie. Îngerii își fluturau uriașele aripi, care n-au cunoscut vreodată neputința. Ce știau ei despre înfrângere sau amânarea amară? Ochii lor astrali nu se închideau, pentru că nu aveau un întuneric de care să se ferească.    Dansau cu grație printre dorințele muritorilor, încercând să le cuprindă cu penele subțiri. Unele erau atât de arzătoare, încât nu-și găseau refugiul nici în cer, nici pe Pământ. Altele erau nedemne și, cu toate acestea, se împlineau.   Era o distanță prea mare între piatră și orizont, așa că nimeni nu mai ținea numărătoarea solilor pierduți. Resemnarea cuprindea neînțelesul, transformând sufletele de speranță obosită în colivii.    Un singur înger a coborât din cerul dulce, orbind pe cale, pentru a opri destrămările interioare. Nu avea o inimă, însă își scutura aripile de la capăt la altul al lumii, strigând deznădăjduit: "Să nu deveniți de plumb, să nu deveniți de plumb..." Inspirația muzicală: Chambao-"

        Cuvântul scris e sublim.  Coboară metodic, din minte în vârful degetelor, se răsucește, se alintă puțin, sfârșind într-o amprentă pe hârtie. Mi-a fost drag de când am învățat să-l desenez, pentru că mi-a alinat perfecționismul interior. Cum altfel aș fi putut să-mi îmblânzesc visurile?   Cuvintele rostite sunt atât de neputincioase... În afara unui timp de finisare, ele se ciocnesc în mijlocul propozițiilor, apoi se retrag îmbujorate. Petrec zile întregi în colțul buzelor, pâna iau forma obosită a necuvintelor-realități ce desemnează fluturii înghețați ai inimii.   Viața mea n-a devenit scrisoare, așa cum ceream în rugăciune. O mână nevăzută mi-a incendiat planurile și o voce interioară mi-a spus să nu mai caut versuri, ci muzicalitate. Să evadez din sintagmele înguste și mă las purtată de liniile portativului.   Tot ce știam erau rimele gândite, care se nășteau doar în nopțile furtunoase, doar pe fundalul înfrângerilor. Erau sclipiri fade, aproape perfecte, de deza