Să nu alerge poezia înaintea faptei

Uitarea posedă ecouri albastre, ce pătrund prin ușile sufletești fără avertizare. Întreaga ființă rezonează cu neliniștile înflorite, în timp ce vânturi goale îmi înapoiaza cenușa iubirii irosite. Din norii de catifea curg așchii de violoncel. Pe buze am praf violet de stele-mărturie aspră a necuvintelor. Un înger își întinde aripa de diamant înaintea pleoapelor mele uscate. "Ai 10 minute!". 10 minute de plâns al frunții pe genunchii îndoiți, de iertare a nuferilor sângerii, de vorbit cu timpul, de îmblânzit sufletul. Mă trezesc în furtună, dar acum îi detectez muzicalitatea. Tu devii Cheia Sol, amprentă eternă în inima mea, deși ai fost suficient de laș pentru a trezi pasiunea fără intenția de a arde. Notele mele fac dragoste, destrămând portative și transformându-se în particule incandescente. E liniște acum. Doar versurile nimfelor cândva rănite mai înalță orizonturi pentru mine.  "You'll be given love You'll be taken care of, You

Când tu erai Saturn, Eu eram infinitul dansând în jurul pietrei și al gheții, Predându-mă albastrului tău metalic, Dăruindu-mă nimicului. Când tu erai Saturn, Eu aveam ochii lui Venus Și brațele tăiate. Bogăția mea era intangibilul,  Spre care trimiteam mesageri orbi și plini de iubire. Când tu erai Saturn, Îți căutam poezia în nebuloasă. Numai o eternitate mă mai despărțea de tine, Numai un cuvânt nerostit Și un moment netrăit. Ce rost mai are acum Să învii ce a murit? Tu nu mai ești Saturn,  Iar eu măruntul satelit. Inspirația muzicală: Woodkid-''The golden age" Sursa fotografiei