Să nu alerge poezia înaintea faptei

   Dacă m-aș putea transforma într-un instrument, aș fi violoncel. Aș fi extrema stângă într-un cvartet, nota cea mai gravă, silueta cea mai apropiată de feminitate. Aș avea culoarea vulcanului mocnit și coarde lungi, încă nedescoperite. Aș fi rezonanță și intensitate, ideal și chimie întrupată.    N-aș adormi în ecoul aplauzelor, ci în mine însămi. Aș purta sub pleoape "o supunere mută, care se întâlnește adesea la caracterele pline de pasiune"(Thomas Hardy). Mediana lumii m-ar ocoli și mi-ar cere să-mi șlefuiesc viziunile. Dalta compromisului mi-ar sta aproape în momentele de îndoială...    Aș fugi spre clipa următoare, dar gleznele nu-mi mai aparțin. Timpul a devenit o întrebare roșcată. Inspirația muzicală: Jesse Cook-"Closer to madness" Sursa fotografiei

Să greșim crezând, Sprijinindu-ne tâmpla pe secera timpului Și inima pe roca fierbinte. Să greșim căutând  Poezie într-o lume răsturnată. Să greșim arzând  De dor nepământean, Să nu pășim zadarnic  Spre ultimul liman. Sursa fotografiei

  Motto: ''Not everyone is out to screw you over, Maybe, yeah just maybe, they just want to get to know you." Marina Diamandis    Uneori, aș vrea să trăiesc într-un tărâm al previzibilului, unde apele sunt limpezi, cerul senin, iar florile cresc pe straturi perfect delimitate. Aș vrea să găsesc pe pernă o scrisoare de la Dumnezeu, cu răspunsuri la frământările mele. Aș vrea o busolă interioară, care să-și învârtă acul doar între ''Da'' și '' Nu''. Aș vrea evenimente împărțite în categorii, etichetate și expuse într-un muzeu sufletesc. Aș vrea să pot privi vitraliile fără teama că mi se vor sparge deasupra frunții.    În lipsa acestui decor liniar, sunt doar o visătoare cu tălpile goale și cu un voal negru în fața ochilor. Brațele întinse și credința reprezintă singurele mele repere.    Drumurile sunt lungi, sinuoase și aride. Gleznele pot fi frânte, inima poate sfârși într-o prăpastie. O clipă e de-ajuns pentru a transforma l