Să nu alerge poezia înaintea faptei

Solii s-au întors, frânți de-a lor menire; Etenul meu nu mai veghează peste tine  Și nici fluturii nu mai poartă Ceruri răsturnate pe aripi. Cu un praf de gheață, cu altul de foc,  Am vrut să opresc timpul din joc, Dar visele mele de nemurire Au luat a îngerilor fire. Noaptea de granit e ascunsă-n stele căzătoare, Privesc lunga îndoială din a lor alunecare, Cu ochi mari, de dor, Cu ochi mari, de întrebare. Al meu răspuns n-a mai ajuns. A fost nedemn? A fost răpus? Ori destrămat într-un apus? Alți zori mă cheamă, alte zări Vor cerne în suflet albe uitări. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Is it happiness" Sursa fotografiei 

   Pentru mine, ''îndeajuns'' e unul dintre cele mai grele cuvinte. E aproape revoltător faptul că abstractul său a putut fi încadrat în nouă litere. Sunt ochii mei îndeajuns de frumoși? Creațiile mele îndeajuns de bune? Iubirea îndeajuns pentru destinatar?    Nedefinita-i entitate planează deasupra lumii ca o peliculă lipicioasă, destinată moliilor oarbe. Cu toate acestea, mii de fluturi, acvile, păsări phoenix și porumbei încearcă să o atingă, rupându-și penele, înnegurându-și albastrul, sfărâmând antene. Vânători nebuni ce-și doresc să fie pradă, tânjind după mincinoasa încadrare într-un tipar străin, fără nume și în perpetuă transformare. Un scripete nevăzut ridică pânza de păianjen mai sus, iar fluturele mai renunță la o aripă, în semn de mulțumire pentru stropul de otravă ce i s-a dăruit în timpul prizonieratului. Atâta zbucium și renunțare pentru o clipă de liniște a frunții pe pernă, în care omul să-și poată spune: Eu sunt îndeajuns mie însumi și lum...