Când tu erai Saturn


Când tu erai Saturn,
Eu eram infinitul dansând în jurul pietrei și al gheții,
Predându-mă albastrului tău metalic,
Dăruindu-mă nimicului.

Când tu erai Saturn,
Eu aveam ochii lui Venus
Și brațele tăiate.
Bogăția mea era intangibilul, 
Spre care trimiteam mesageri orbi și plini de iubire.

Când tu erai Saturn,
Îți căutam poezia în nebuloasă.
Numai o eternitate mă mai despărțea de tine,
Numai un cuvânt nerostit
Și un moment netrăit.

Ce rost mai are acum
Să învii ce a murit?
Tu nu mai ești Saturn, 
Iar eu măruntul satelit.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?