Totul este o eră
Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță, ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă.
Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit premisa adevărului actual. Acum vezi cu aceiași ochi care nu au văzut, atingi cu aceeași piele neatinsă, sclipești din același suflet. Acum ești deasupra fostei tale versiuni și calea continuă. Fascinația ta pentru uși întredeschise trebuie înlocuită cu o lume în care oamenii nu fură, nu se rușinează și nu e nevoie de ele.
Sevdaliza: The other girl- He never knew what I was made of, he never knew my form or shape (the heavy bass and the distorted voices, so good )
Imortalizează totul, scrie orice, imprimă-ți trăirile. Nimic nu e cotidian, nimic nu e prea puțin sau prea mult. Parfumul utilizat dimineața, căpruiul tău când te machiezi cu verde, ceața, apăsarea pantofului pe asfalt, lacrima, paginile citite, cum a alunecat tava in care găteai, paharul înalt de apă plată, umbrela, detergenții, cum ai făcut o glumă proastă, gustul clipelor când se topesc pe vârful limbii.
Nu privi în exterior. Prezentul tău constituie propria eră.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Voci rabdatoare