Goliciune
Ce goală sunt în poezie;
Absurdă, frunte a mândriei,
Arunc versuri dezlânate
Și tulbur apele curate.
Ce goală sunt în bunătate...
N-am nicio urmă de lumină;
Noroi am prefăcut din tină
Și din talanți-metale sparte
.
.
Ce goală sunt în cerul sfânt...
Veșmântul alb s-a ars în vânt,
Numai cenușa mea pătată
Nu poate fi împrăștiată.
Ce goală sunt în încercare....
Eternul vid îmi stă în cale,
Iar eu-mi tai părul, în neștire,
Cerând măcar o izbăvire.
Ce goală sunt în toate, Doamne...
În infinit păcatu-mi curge;
Nu mai găsesc în mine arme-
are you amazing, or what?? Sunt atatea metafore fabuloase si cu atata inteles in versurile tale, incat raman inmarmurita la fiecare rand! Sa mai adaug si mirarea de a ma citi in toate ipostazele de goliciune enumerate aici?
RăspundețiȘtergere"de-as fi razboinic, m-as infrange." uof! cat de bine empatizez cugetarii asteia! Iar forma de a o metamorfoza - geniala!
Oh, îți mulțumesc tare mult! N-am mai compus versuri de un an, nu știu de ce...Aceasta e printre ultimele creații și profit de ea, acum că empatizez cu starea și duc lipsă de cursivitate în scris.:)
RăspundețiȘtergereSper ca tu să fi depășit stările mele deznădăjduite. Eu aștept cu nerăbdare să închid ochii și să mă trezesc mâine în toiul schimbării.
pai, asteptam schimbarea, Luptatoare neobosita! :)
RăspundețiȘtergereNu mai există alte cale acum, schimbarea e indispensabilă supraviețuirii. E dificilă, dar nu imposibilă. ;)
RăspundețiȘtergerePoate tu te consideri asa dar eu vad in tine o cu totul alta persoana.
RăspundețiȘtergereM-am schimbat de atunci, dar tot mai am rădăcini uscate de îndepărtat. Desăvârșirea trebuie să fie și ea o cale, căci din postura de destinație ne-ar strivi.
RăspundețiȘtergere