La foc mocnit
Cât timp e intens, e real-aceasta este una dintre convingerile mele. Lucrurile mediocre pot fi ușoare sau apăsătoare, pot stoarce un zâmbet sau o pace artificială, pot atrage admirația lumii, dar nu rămân în picioare. Se dezmembrează asemenea unor coșmaruri la ivirea zorilor, părăsesc amintirea pentru că nu au avut vreodată ceva de oferit.
Ceea ce intens e real, dar nu neapărat bun. Drumul spre mistuire începe cu o adiere dulce, cu o falsă promisiune de infinit. De bunăvoie mi-am culcat mâinile în matricea strivitoare, căci nu-mi arătase nimeni cum să alunec în palme care știu să prețuiască.
Care sunt ''termenii pasiunii" (Irvin D. Yalom) noastre? Căutăm omul care strigă mai tare sau pe cel înțelept în tăcere? Pe cel ce pășește mai repede sau pe cel ce știe unde merge?
Adevăratul foc trebuie să aprindă o candelă, într-un altar, fără să se rușineze. Dacă îngerii ar fi martorii iubirii noastre, am mai iubi la fel?
Am ascultat "Shake the disease" (Depeche Mode) o săptămână întreagă, iar refrenul a început să semene cu o conversație între mine și Dumnezeu:
"Here is a plea,
From my heart to you;
Nobody knows me
As well as you do.
You know how hard it is for me
To shake the disease
That takes hold of my tongue
In situations like these."
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Voci rabdatoare