Execrabilis
Imaginează-ți o mare de neputință, murdărită de cele mai înfricoșătoare păcate, un zbucium continuu al ultimilor izgoniți social și moral, un haos întunecat și zgomotos. Îngrozește-te, apoi respiră adânc și aruncă-te în marea aceea. Rostogolește-te de zece ori și mă vei găsi pe mine, ghemuită în propria-mi noapte.
Sunt doar un rest placentar împrăștiat într-o lume prea greu de înțeles, sunt împărțită între tenebrele originare și pământul mișcător, mereu fugind, mereu visand, mereu întrebându-mă, mereu stingându-mă pe cale...
Sunt prizonieră și totodată liberă, cauza și consecința existenței mele și, deși mă zbat în pseudolupte, nu pot să scap de mine însămi.
Te rog, repetă-mi obsesiv că totul depinde de mine, chiar vreau să cred, să mă opresc măcar o data și să închid ochii fără teamă. Vreau să mă ridic, să privesc înainte, să fiu vie...
Daca aș ascunde și altceva decât lacune în interior, poate că nu te-aș mai speria de fiecare dată.
Sursa fotografiei
Cadere in abis, fara sa-i mai gasesti capatul...asta am simtit. Si totusi, ascunzi si altceva, ascundem si altceva. Trebuie sa avem putere sa "scormonim" inlauntrul nostru.
RăspundețiȘtergereNu mai am nimic bun de ascuns. Ultimele luni mi-au revelat intreaga mea goliciune.
RăspundețiȘtergereNu prea ai reuşit să-mi induci starea de "îngrozire" la care mă tot îndemni...e adevărat, personal, prefer partea cu adevărat dark a lucrurilor şi stărilor şi poate de-asta. Eu n-o să-ţi repet obsesiv că totul depinde de tine. E alegerea ta. Poţi alege să depindă de tine. După cum poţi alege să rămâi vie. Acum eşti amorţită. Îţi dau un sfat: încearcă să trăieşti, ascultă muzici care să-ţi inducă stări pozitive, fă dragoste, învaţă să întorci cu adevărat sărutul pe care tocmai l-ai primit, deschide-te cu totul spre ce este viu şi frumos. Nu te mai chinui atât, copilă! Nu faci decât să-ţi îmbătrâneşti sufletul şi dacă reuşeşti, chiar că vei "speria" pe toată lumea...de fiecare dată.
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=hThojuXmPVY
E genul acela de ''ingrozire'' de mine insami, care are un efect paralizant asupra oricarei incercari de redresare. Imi lipsesc armele luptei interioare; n-am idee unde s-au pierdut fortele ce erau candva ale mele. Poate ca m-am inselat in privinta propriei fiinte.
ȘtergereSi eu cred in frumos. Frumos e negrul, cerul, vantul, copacul,zambetul, rock-ul, zborul, abandonul, visul...Si chiar as vrea sa simt mii si mii de fluturi, sa dau viata atator planuri, insa cum as putea sa traiesc in lume cand eu ma sufoc in mine insami?
(Multumesc pentru sugestia muzicala, de-a dreptul remarcabila. Si sumbra, daca e sa o luam din punct de vedere ''energetic'', adica de domeniul meu.)
Între a crede în frumos şi a trăi frumosul frumos...e distanţă ca de la cer la pământ! Sau e ca şi când ai sări în apă (îndrăgostită de apă fiind), fără să ştii să înoţi. Cred că ar trebui să începi cu a învăţa "să înoţi". Cu timpul vei învăţa să eviţi şi valurile mari, scufundându-te şi înotând pe sub ele. (deşi nu-i obligatoriu, dacă ai forţa necesară, poţi înfrunta valurile).
RăspundețiȘtergereŞi, apropos de sufocarea în tine însăţi, eu zic că ar fi bine să te împarţi şi cu altcineva, nu doar cu tine însăţi...aici, dai dovadă de egoism. Lasă-te împărţită, descoperită...
Mă bucur că ţi-a plăcut piesa. Muzica dark (mergând de la dark-ul acela subtil şi care te îndeamnă la visare şi până la dark-ul (extrem de) agresiv) este una din muzicile care-mi plac cel mai mult. :)
Hmmm...egoism. Nu m-as fi gandit la asta.:)Ramane de vazut daca vrea cineva vreo bucata din mine...
ȘtergereMultumesc pentru vizita, cred ca mi-ai dat ceva idei, cel putin pentru texte, daca nu si pentru viata.;)