Destinații
De fiecare dată când ne alegem un drum, ne proiectăm destinația acestuia pe un ecran sufletesc, o îmbogățim cu dragoste și cu încredere, ca pe un vraci etern care poate vindeca orice regret sau suferință. Ne ucidem temerile cu rigoare, ba chiar cu optimism, venerând acea incertitudine compensatorie, ce devine crezul tuturor dimineților noastre. Și începem să pășim pe cărări spinoase, întunecoase, reci, motivați de o absurditate supremă, o sursă continuă de iluzii puerile și autodestructive. E atât de greu cerul ce veghează asupra acestui drum, încat nu mai încape niciun soare, nici măcar vreo bucățică de stea. Speranțele noastre conjugate sunt singurele care-și întind frunțile albe înainte, trăgându-ne neputința cu dăruire, ca niște lupoaice cu puii răniți. Lupta se frânge când splendoarea visului e înlocuită de mizeria realității, de concretul insuportabil, de stupoarea descoperirii că vraciul pe care-l căutam a murit de mult. De fapt, ne zice o bătrână, nici n-a existat vreodată vreun vraci pe aici.
-Poate am greșit drumul..., rostim timizi, într-o ultimă încercare de a atinge libelulele sublime ale închipuirii noastre.
-Oh, nu, n-ai greșit drumul, drumul nu e niciodată gresșit. Doar finalul e greșit. Destinația e mereu o dezămăgire...
Ne așezăm tăcuți pe marginea prăpastiei,cu chipul plin de gânduri deșarte. Vrem să-i vorbim sufletului, dar el nu ne ascultă. Nu-i nimeni să ne ajute, așa că vom aduna cadavrele lacrimilor pierdute și vom porni pe un alt drum, ce duce spre același, veșnic, incert-NICĂIERI...
Sursa fotografiei
Cand se rostogolesc adancurilke scotand la lumina tezaurul simtirii,poetul e zidire in patria logosului,iar sangele scrisdului sau are culoarea sperantei.In geometria nesomnului sau,fiind dragoste dezdurand pe toti cei dornici de lumina,poetul lasa zilei de maine un mereu acelasi plus- jertfirea de sine.
RăspundețiȘtergerePoetul a ajuns mai tarziu la impartirea fericirii, iar singuraul dar ramas a fost speranta.
Ștergere